Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Judeţului îi acordă sprijin Primarului Constanţei în distribuirea ajutoarelor

ro

15 Mar, 2011 23:05 842 Marime text
Constatând felul în care se derulează în aceste zile programul primăriei de acordare a pachetelor pentru pensionari, prefectul Claudiu-Iorga Palaz s-a adresat astăzi primarului municipiului Constanţa, oferindu-i sprijin pentru organizarea acestei acţiuni.

„Având în vedere că la nivelul judeţului Constanţa funcţionează grupul judeţean de coordonare a activităţior de voluntariat, putem să acordăm primăriei suportul necesar pentru ca distribuirea pachetelor să se facă în aşa fel încât pensionarii să nu retrăiască umilinţa cozilor ceauşiste la alimente. Este dezumanizantă această manieră de acordare a ajutoarelor şi trebuie găsite soluţii prin care să se evite eventuale incidente ce pot pune în pericol sănătatea vârstnicilor. Dacă primarul Radu Mazăre nu are suficiente resurse umane şi logistica necesară, dacă angajaţii săi nu reuşesc să pună la punct un sistem organizat de distribuire, le putem acorda sprijinul nostru, prin voluntari care să ajute la distribuirea pachetelor, evitându-se astfel orele întregi de aşteptare în frig. Nu înţeleg de ce, deşi nu este prima dată când atenţionez primăria Constanţa în legătură cu proasta organizare a acestor acţiuni, nu se iau măsurile minimale pentru ca pensionarii sau alţi beneficiari ai programelor comunitare sau ale administraţiei locale să nu mai fie nevoiţi să treacă prin aceste cozi ale umilinţei. În plus, mi se pare jenant pentru primarul unui oraş municipiu reşedinţă de judeţ de talia şi pretenţiile Constanţei să nu se autosesizeze când pe toate posturile de televiziune naţionale se derulează imagini care pun într-o lumină nu tocmai favorabilă administraţia locală, incapabilă să gestioneze cum trebuie astfel de acţiuni, de altfel pozitive." a declarat prefectul Judeţului Constanţa.

Nr. 30/CP/15.03.2011 Cancelaria Prefectului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii