Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:17 20 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul a convocat astăzi comisia judeţeană de dialog social

ro

17 Jan, 2012 23:29 567 Marime text
Ca urmare a declaraţiei premierului Emil Boc exprimate în cadrul conferinţei de presă de ieri, prin care acesta solicita intensificarea dialogului prin comisiile de dialog social existente la nivelul prefecturilor pentru analiza şi soluţionarea, pe cât posibil a problemelor economice şi sociale cu care oamenii se confruntă, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a convocat astăzi reprezentanţii instituţiilor deconcentrate, ai patronatelor şi sindicatelor, membri ai Comisiei Judeţene de Dialog Social.

Claudiu-Iorga Palaz: "În cadrul şedinţei am solicitat punctul de vedere al sindicatelor şi patronatelor prezente în ceea ce priveşte reprezentativitatea acestora la manifestările care au loc în aceste zile în Constanţa, pentru a mă lămuri în legătură cu solicitările protestatarilor. Nimeni din cei prezenţi nu s-a identificat cu Asociaţia Haiducilor condusă de Nicolae Mavrodin, totuşi i-am rugat să transmită mai departe membrilor organizaţiilor pe care le reprezintă ca în eventualitatea participării la proteste să se delimiteze de orice manifestare violentă."

Precizăm că din partea sindicatelor au fost prezenţi reprezentanţii Confederaţiei Sindicale CNSLR Frăţia, în timp ce şefii Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa şi ai Blocului Naţional Sindical au refuzat participarea la acest dialog, motivând că la 27.09.2011 au hotărât suspendarea prezenţei pe o perioadă nedeterminată la astfel de întruniri, deşi au fost prezenţi la şedinţa organizată de prefect în urmă cu o săptămână.

Nr. 6/CP/17.01.2012 Cancelaria Prefectului

Ti-a placut articolul?

Comentarii