Curtea de apel a decis obligarea Primarului Orașului Cernavodă și a Consiliului Județean Constanța sa desemneze reprezentanţi pentru comisia de organizare a referendumului
Curtea de apel a decis obligarea Primarului Orașului Cernavodă și a Consiliului Județean Constanța sa desemneze
988
Marime text
"Decizia, definitivă și irevocabilă, obligă cele două autorități,
locală și județeană, să ne trimită propunerea pentru persoana care va
face parte din Comisia de organizare a referendumului, pe care o voi
constitui conform legii, pentru a demara apoi procedura care se impune
pentru buna desfășurare și organizare a consultării cetățenilor în
privința demiterii primarului Mariana Mircea." a declarat Claudiu-Iorga
Palaz.
Reamintim că în anul 2009 un grup de cetățeni din orașul Cernavodă s-au
adresat Prefectului județului Constanța, solicitând organizarea unui
referendum pentru demiterea primarului, motiv pentru care Mariana Mircea
a formulat o plângere penală împotriva celor care au strâns semnăturile
necesare demarării acestei proceduri. După comunicarea de către Parchet
a neînceperii urmăririi penale împotriva persoanelor reclamate de
primar, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a apreciat că sunt întrunite
condițiile prevăzute de lege și a solicitat Primăriei Cernavodă,
Consiliului Județean Constanța, Consiliului Local Cernavodă și
Judecătoriei Medgidia desemnarea câte unui reprezentant în comisie.
Întrucât primii doi noi nu au dat curs solicitărilor prefectului, acesta
s-a adresat instanței de judecată pentru a reclama acest abuz.
Nr. 143/CP/30.11.2011 Cancelaria Prefectului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


