Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:52 16 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Claudiu-Iorga Palaz - Primarul din Tuzla continuă să încalce legea

ro

08 Oct, 2011 23:39 879 Marime text

Ca urmare a încălcării de către Micu Constantin, primarul comunei Tuzla, a Legii administrației publice locale, republicate, cu modificările și completările ulterioare, ce prevede condițiile în care Consiliile locale pot conferi titlul de cetățean de onoare al comunei, orașului sau municipiului, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța o plângere penală împotriva acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Claudiu-Iorga Palaz: „Am primit la începutul acestei săptămâni o sesizare din partea unui grup de consilieri locali, care ne-au adus la cunoștință faptul că în ziua de 1 octombrie a.c., în cadrul festivităților prilejuite de Ziua Comunei Tuzla, primarul Micu Constantin a acordat două titluri de cetățean de onoare al comunei, în condițiile în care cele două proiecte de hotărâre privind acordarea acestor titluri, inițiate de primar, nu au întrunit suficiente voturi din partea consiliului local. Practic, Micu Constantin cu bună știință a încălcat legea și faptul este cu atât mai grav cu cât a defilat astfel în fața întregii comunități, făcându-i părtași la ilegalitate pe Datcu Constantin, actualul șef al Poliției Locale și pe Marcoșanu Afrodita, directoarea Școlii cu cls. I-VIII Tuzla, care au acceptat titlurile pe care doar Consiliul local avea dreptul, prevăzut prin lege, să le acorde."

Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetățean de onoare al comunei, orașului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc și condițiile retragerii titlului conferit. (Extras din Legea 215/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Art. 36 alin (8) )

Nr.124/CP/07.10.2011
Cancelaria Prefectului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii