Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:31 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ I.J.J. Constanta

ro

05 Apr, 2013 20:26 1099 Marime text
Jandarmeria Română aniversează, pe 3 aprilie, 163 de ani de la înfiinţare. Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Aniversarea celor 163 de ani de existenţă a armei noastre coincide şi cu împlinirea a 119 ani (1 aprilie 1894) de la înfiinţarea primei structuri a Jandarmeriei la Constanţa.

În perioada 30 martie-05 aprilie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a organizat o serie de activităţi ocazionate de sărbătorirea Zilei Jandarmeriei Române. 

Aproximativ 400 de elevi ai Şcolii  Gimnaziale  nr. 18  "Jean  Bart" Constanţa, au  participat astăzi, 05  aprilie ac., cu începere de la ora 10.00, în curtea unităţii şcolare la exerciţiile demonstrative ale subunităţii de intervenţie şi  ale cîinilor de serviciu ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.

Micii oaspeţi au fost nerăbdători să vadă de aproape tehnica de intervenţie şi autospecialele, iar seria de exerciţii demonstrative a fost răsplătită cu lungi aplauze. Cei mai mulţi dintre elevi s-au arătat încântaţi de ceea ce au văzut, promiţând că ne vor întoarce vizita şi vor fi prezenţi în curtea inspectoratului de Ziua Copilului (1 iunie).

Această activitate a fost posibilă datorită semnării protocolului de colaborare dintre Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa şi dorinţa domnului director, Ceoriceanu Viorel, a cadrelor didactice din unitatea de învăţământ care au dorit ca jandarmii să le prezinte elevilor, în săptămâna activităţilor extraşcolare, exerciţii demonstrative.

Cu această activitate am încheiat seria de evenimente desfăşurate cu ocazia celor 163 de ani de existenţă a armei noastre, o săptămînă în care cetăţenii din Cernavodă, Hîrşova, Mangalia, Năvodari, Medgidia şi Constanţa au putut urmării exerciţiile demonstrative ale jandarmilor din subunitatea de intervenţie.


COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii