Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:03 20 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RECOMANDĂRI PREVENTIVE PENTRU COPII CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

ro

20 Dec, 2013 12:15 658 Marime text
Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar vacanţa copiilor începe, fapt pentru care, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa în colaborare cu poliţiştii de proximitate de la toate subunităţile continuă şi astăzi întâlnirile cu elevii şi profesorii unităţilor şcolare din judeţ, întâlniri în timpul cărora elevilor le sunt oferite sfaturi despre ceea ce înseamnă o conduită preventivă în timpul vacanţei de iarnă.
Este foarte important pentru fiecare copil şi adolescent să se poată bucura de o vacanţă frumoasă, liniştită, lipsită de incidente ce ar putea afecta sănătatea, securitatea, libertatea, mai ales în această perioadă în care adolescenţii sunt tentaţi să achiziţioneze şi să folosească fără drept obiecte şi materiale pirotehnice. Acesta este motivul pentru care în timpul discuţiilor cu copiii, poliţiştii au insistat pe câteva aspecte care să îi ajute să evite situaţiile neplăcute.
Iată câteva sfaturi esenţiale de care copiii trebuie să ţină cont pe timpul vacanţei de iarnă:
 
 - când rămâneţi singuri acasă, este bine să încuiaţi uşa cu cheia şi să o asiguraţi cu lanţul de siguranţă;
- să verificaţi cine bate ori sună la uşă uitându-vă prin vizorul uşii, să nu deschideţi uşa necunoscuţilor, chiar dacă aceştia susţin că sunt trimişi de părinţii voştri sau de alte rude;
- când vă aflaţi singuri pe stradă, să nu purtaţi la vedere telefoane mobile, lănţişoare sau alte bijuterii, deoarece pot să vă fie furate;
- să nu lăsaţi nesupravegheate lucrurile voastre atunci când vă aflaţi în afara locuinţei, în mijloacele de transport în comun sau în timp ce vă jucaţi în aer liber;
- să aveţi curaj să spuneţi NU invitaţiilor ori rugăminţilor necunoscuţilor, deoarece nu puteţi cunoaşte intenţiile rele şi ascunse ale acestora;
- când plecaţi de acasă, să vă anunţaţi părinţii despre locul în care vă aflaţi;
- în cazul în care sunteţi victima unui conflict, unui furt sau a unui comportament dubios ori agresiv, anunţaţi imediat părinţii, profesorii sau poliţiştii de proximitate pe care îi întâlniţi;
- nu vă jucaţi pe carosabil; nu aşteptaţi niciodată în stradă (ci doar pe trotuar), nici pe bordura trotuarelor deoarece vă puteţi dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
- nu vă jucaţi cu săniuţa pe partea carosabilă a drumurilor publice, deoarece este interzis prin lege; şi nici pe trotuare, deoarece îi puteţi accidenta pe trecători;
- nu luaţi în considerare eventualele mesaje primite pe telefon sau pe e-mail în care sunteţi desemnaţi câştigători, fără temei, al vreunui concurs ori sondaj organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie;
- nu acceptaţi în nici un caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui premiu, la care aţi fost ales câştigător;
 
 
Pentru situaţiile de urgenţă în care este ameninţată siguranţa dumneavoastră, a familiei sau a bunurilor ori pentru alte situaţii în care legea o impune, apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

Ti-a placut articolul?

Comentarii