Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:07 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

POLIŢIŞTII COLINDAŢI DE ELEVI

ro

19 Dec, 2013 11:33 654 Marime text
Pe lângă activităţile specific poliţieneşti desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii diferitelor fapte antisociale, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu poliţiştii de Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Constanţa au primit vizita elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 20 „Marin Sorescu” din Constanţa.
Aceştia au dorit să îi colinde pe poliţiştii cu care au iniţiat proiectul „Sunt isteţ, aleg să fiu în siguranţă!”
Pentru că aceste sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou sunt bucuria copiilor, după un scurt program de urări, colinde şi cântece adresate poliţiştilor, aceştia au primit pachete cu dulciuri şi fructe.
La plecare, copiii au promis să respecte sfaturile preventive oferite de poliţişti, mai ales în perioada vacanţei de iarnă, când vor avea mai mult timp liber, în vederea prevenirii victimizării acestora.
 
 Pentru situaţiile de urgenţă în care este ameninţată siguranţa dumneavoastră, a familiei sau a bunurilor, ori pentru alte situaţii în care legea o impune, apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

Ti-a placut articolul?

Comentarii