Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:04 13 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetaţi de poliţiştii constănţeni, pentru evaziune fiscală în domeniul comerţului cu cereale

ro

14 Feb, 2012 00:48 738 Marime text

Acţionând în baza programului Antifrauda ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au destructurat o grupare infracţională, coordonată de doi bărbaţi, unul în vârstă de 45 de ani şi cel de-al doilea de 36 de ani, ambii din Constanţa, care acţiona cu predilecţie în domeniul comerţului cu cereale.

Astfel, pe parcursul cercetărilor la data de 10.02.2012 au fost efectuate 5 percheziţii domiciliare, pentru documentarea activităţii infracţionale, din care a rezultat iniţierea de către cei doi, în calitate de asociaţi şi administratori ai unei societăţi comerciale cu sediul în Constanta, a unui circuit financiar ilicit derulat prin intermediul unei firme de tip«fantoma», cu sediul în Cobadin, având ca scop obţinerea unor câştiguri personale frauduloase prin eludarea plăţii obligaţiilor fiscale (T.V.A. şi impozit pe profit) către bugetul consolidat al statului.

Din investigaţii s-a reţinut că în luna septembrie 2009, prin intermediul unei societăţi comerciale din Călărasi, firmă folosită doar ca intermediar scriptic în circutiul financiar iniţiat, cei doi suspecţi E. Petrică şi S. Adrian au virat suma de 300.000 lei cu titlu de avans cereale în contul societăţii comerciale din Cobadin. În aceeaşi zi banii au fost ridicaţi în numerar din contul societăţii beneficiare în baza unui borderou de achitiziţie cereale, ce prezenta suspiciuni de falsificare, de către administratorul R. Bogdan. Această sumă de bani trebuia să ajungă prin intermediul lui C. George, (arestat în prezenta cauză) la M. Radu şi R. Liviu (de asemenea arestaţi în această cauză) care trebuiau să o restituie celor doi asociaţi E. Petrică şi S. Adrian, însă la ieşirea din sediul bancii, C. George a luat banii şi a disparut cu ei.

În vederea recuperării sumei de 300.000 lei, cei doi asociaţi, împreună cu D. Vasile Ghiocel, de 43 de ani, din Eforie Nord, l-au lipsit de libertate în mod ilegal pe R. Bogdan şi l-au agresat fizic în sediul societăţii comerciale din Constanţa. Totodată, a doua zi, prin constrâgere şi ameninţare l-au determinat pe M. Radu să înstrăineze apartamentul proprietate personala detinut în municipiul Constanţa lui E. Petrică, prin încheierea unui antecontract de vânzare-cumparare. Tot ca urmare a presiunilor exercitate de E. Petrică şi S. Adrian, asupra lui R. Liviu şi M. Radu, consideraţi direct răspunzători de pierderea sumei de 300.000 lei, aceştia au apelat la o cunoştinţă care a contractat un credit bancar în suma de 41.000 euro, bani care au fost viraţi direct în contul lui S. Adrian.

La sfârşitul activităţii infracţionale E. Petrică şi S. Adrian, au cesionat în mod fictiv părţile sociale ale societăţii comerciale din Constanţa, în scopul sustragerii de la urmărirea penală.

E. Petrică şi S. Adrian au fost cercetaţi în stare de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, şantaj şi lipsire de libertate. iar D. Vasile Ghiocel pentru complicitate la şantaj şi lipsire de libertate, fiind prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în vederea sesizării instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar Tribunalul Constanţa a emis pe numele suspecţilor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Pe parcursul cercetărilor în cauză au mai fost reţinute alte cinci persoane pentru complicitate la evaziune fiscală, însă faţă de acestea instanţa a decis cercetarea în stare de libertate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii