Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:37 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetaţi de poliţiştii constănţeni pentru evaziune fiscală

ro

25 Jul, 2012 20:56 640 Marime text

Prejudiciu de peste 1 milion lei cauzat bugetului general consolidat al statului

Azi, 25 iulie a.c., lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi - I.G.P.R. au documentat activitatea infracţională a lui G. MARIAN şi B. VASILE, ambii asociaţi şi administratori ai unei societăţi comerciale cu sediul în Constanţa, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 4 şi art. 9 alin. 1 lit. a, b din Legea 241/2005.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că în perioada 2010-2011 au refuzat nejustificat, să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare şi fiscale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.

Totodată, G. MARIAN şi B. VASILE au efectuat operaţiuni comerciale, fără a le evidenţia în contabilitate, sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiar-contabile prin declararea fictivă a sediului social al societăţii, cauzând un prejudiciu esimat de către organele ANAF, bugetului general consolidat al statului, în cuantum de 1.265.144 lei.

În cauză cercetările sunt continuate în vederea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârşirea faptelor, precum şi pentru stabilirea întregului prejudiciu cauzat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii