Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:28 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ - Vineri, 25 Mai 2012

ro

25 May, 2012 16:14 598 Marime text

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 4 acţiuni, fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3. 200 lei.

Infracţiuni judiciare

Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac, cu sprijinul colegilor de la Transporturi au identificat şi depistat doi minori care au sustras produse dintr-o alimentară

La data de 24.05.2012, ora 07.00 lucrătorii Secţiei 5 Rurale Cogealac au fost sesizati de către administratorul unei societăţi comerciale, despre faptul că în noaptea de 23/24.05.2012, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta magazinului de unde au sustras produse alimentare, băuturi alcoolice şi răcoritoare, ţigări, un mixer audio şi suma de 160 lei.

Din primele cercetări efectuate poliţiştii au stabilit că suspecţii au pătruns în societatea comercială prin forţarea unei ferestre iar în interior bunurile prezentau urme de răvăşire.

În urma investigaţiilor efectuate au fost identificaţi ca suspecţi de comiterea faptei doi minori în vârstă de 16 ani, ambii din localitatea Mihai Viteazu, judeţ Constanta, stabilindu-se că imediat după săvârşirea faptei, s-au deplasat cu trenul pe ruta Cogealac - Medgidia - Constanta, fiind depistaţi de către poliţişti din cadrul S.R.P.T. Constanţa.

Prejudiciul cauzat în valoare totală de 3200 lei care a fost recuperat în totalitate şi predat reprezentantului societăţii păgubite.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac cu suspecţii în stare de libertate.

Poliţiştii din Costineşti fructificând eficient o informaţie, au depistat în flagrant doi bărbaţi ce sustrăgeau materiale de construcţii

La data de 24.05.2012, în baza unei informaţii, poliţiştii din Costineşti s-au deplasat cu operativitate în zona unei case în construcţie din zona Epavă, depistând în flagrant, 2 bărbaţi, de 45 respectiv 50 ani, unul din Agigea, celălalt din Bacău, în timp ce sustrăgeau fier striat.

Cei doi au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Poliţiei în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat, suspect de comiterea a trei furturi din locuinţe, fapte comise la finele anului 2011

Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, au identificat ca suspect de comiterea a trei furturi din locuinţe situate pe raza municipiului Constanţa, (fapte comise în perioada octombrie-noiembrie 2011), pe A. AIDÎN, de 17 ani, din sat Lumina, în prezent arestat în altă cauză.

Prejudiciul total cauzat, în valoare de 31.150 lei lei, nu a fost recuperat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii