Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ - Joi, 16 Februarie 2012

ro

16 Feb, 2012 22:16 842 Marime text

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 5 acţiuni, fiind aplicate 18 sancţiuni în valoare totală de 10.340 lei.

În ceea ce priveşte faptele antisociale, în ultimele 24 de ore, poliţiştii au fost sesizaţi şi au constatat 6 evenimente.

Cercetat pentru furt de electricitate

La data de 15.02.2012, În baza autorizaţiei de percheziţie emisă de Judecătoria Constanţa, lucrătorii Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa au efectuat o percheziţie la domiciliul lui B. Cătălin, de 22 de ani, din Agigea, ocazie cu care a fost identificată o instalaţie electrică artizanală precum şi mai mulţi consumatori. La faţa locului au fost prezenţi şi lucrători din cadrul SC ENEL SA, care au inventariat consumatorii în vederea stabilirii prejudiciului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt de energie electrică, suspectul fiind cercetat în stare de libertate.

Identificaţi de poliţişti, în doar două zile de la sesizarea furtului

La data de 13.02.2012, lucrătorii Secţiei 7 Poliţie Rurală Horia au fost sesizaţi privind furtul unei instalaţii de muls din curtea unui localnic.

In urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe P. Laurenţiu, din sat Tichileşti, comuna Horia, suspect de comiterea furtului, totodată, fiind recuperată şi instalaţia reclamată ca furată.

Extinzând cercetările, poliţiştii au stabilit că P. Laurenţiu a acţionat împreună cu D. E. D. şi cu B. Ş., ambii de 17 ani, din localitatea Horia, întocmindu-le acestora dosar penal pentru furt calificat.

 

Prins în flagrant de poliţiştii din Eforie, în urma unei sesizări

La data de 15.02.2012, ora 23.00, poliţiştii din Eforie au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoana a pătruns într-un imobil aflat în construcţie, situat in Eforie Nord.

Patrula de poliţie s-a deplasat cu operativitate la faţa locului, unde a găsit o fereastră întredeschisă, ce prezenta urme de forţare, iar la etajul imobilului a fost depistat I. VASILE, de 38 ani, din comuna Victoria, sat Mihai Bravu, judeţ Brăila.

Asupra acestuia a fost găsite un patent, un cleşte şi o şurubelniţă, cu ajutorul cărora, suspectul intenţiona să sustragă conductori de la reţeaua electrică.

Cel în cauză, este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate de către aceştia 284 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 39.600 lei.

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident uşor.

La data de 15 februarie a.c., ora 21.30, în localitatea Corbu, judeţul Constanţa, C. IONUŢ, de 32 ani, din Corbu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus un autoturism pe strada Principală şi la efectuarea manevrei de mers înapoi din cauza neatenţiei în conducere a accidentat uşor pe P. DORU, de 41 ani, care se afla pe carosabil, fiind tot sub influenţa băuturilor alcoolice respectiv 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După producerea accidentului C. IONUŢ a părăsit locul fără încuviinţarea organelor de poliţie, acesta fiind depistat ulterior la domiciliu.

În ceea ce priveşte faptele antisociale, la nivelul Serviciului Rutier Constanţa au fost constatate două infracţiuni la regimul circulaţiei.

La data de 15 februarie a.c., ora 16.00, în judeţul Constanţa, a fost depistat P. CORNEL, de 52 ani, din Mangalia, conducând un autoturism în localitate, în timp ce de afla sub influenţa băuturior alcoolice, respectiv 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar de cerecetare penală.

La data de 15 februarie a.c., ora 17.00, în judeţul Constanţa, a fost depistat T. ANGHELESCU MARIAN, de 42 ani, din localitatea Valu lui Traian, conducand un autoturism în localitate, în timp ce de afla sub influenţa băuturior alcoolice, respectiv 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar de cerecetare penală

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii