Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:54 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activitate preventivă a poliţiştilor constănţeni

ro

15 Feb, 2013 15:56 1037 Marime text

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al I.P.J. Constanţa, în cadrul programului de prevenire a victimizării minorilor şi de prevenire a delincvenţei juvenile, au desfăşurat o oră interactivă cu elevii de clasă pregătitoare din cadrul Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanţa.

În cadrul activităţii s-a lecturat o povestioară educativă din colecţia "Suntem noi, Prevenirea", din care copiii vor şti cum să fie buni, ascultători şi respectuoşi faţă de cei din jur şi faţă de normele unei societăţi civilizate, în spiritul şi litera legii. Prin parcurgerea acestei povestioare, apelând la exemplele metaforic expuse, încercăm să ne aducem aportul în formarea acestora ca oameni integri, crescuţi în spiritul bunei-cuviinţe, al legalităţii, corectitudinii, trăsături necesare unei lumi moderne.

Cu această ocazie copiii au primit diverse sfaturi, cum ar fi:

- să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului;

- să traverseze strada numai prin locurile marcate, iar dacă acestea nu există, traversarea se va face numai pe la colţul străzii, caz în care nu au prioritate şi se vor asigura atent, urmând să traverseze în pas vioi, nu în fugă;

- să nu intre în dicuţie cu persoanele necunoscute şi nici să nu primească dulciuri sau atenţii de la acesţia;

- când se află în locuri aglomerate să nu se depărteze de părinţi sau de însoţitorii lor;

- când sunt singuri acasă să nu deschidă uşa necunoscuţilor şi nici să nu lase să se înţeleagă că sunt singuri.

Activităţile preventive vor continua pe raza judeţului Constanţa, în unităţile de învăţământ, unde poliţiştii de ordine publică, în colaborare cu poliţiştii rutieri, vor participa la prevenirea victimizării tinerilor cât şi a delincvenţei juvenile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii