Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 18 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Finanțele publice vor să-i taie din porție lui Sorin Strutinsky, înscris la masa credată a SC Ideea Contrast SRL (DOCUMENT+FOTO)

ro

07 Feb, 2022 00:00 2036 Marime text

 
  • Administratorul judiciar al SC Ideea Contrast SRL, respectiv MG Activ Insolvency SPRL Constanța, apreciază contestația Finanțelor Publice ca fiind neîntemeiată, sens în care a fost depusă în instanță și o întâmpinare. 
 
  • Tot o întâmpinare a depus la dosarul cauzei și omul de afaceri Gabriel Sorin Strutinsky, prin avocatul său Marius Mocanu, solicitând respingerea contestației Finanțelor Publice ca nefondată.
 
Insolvența societății comerciale Ideea Contrast SRL merge mai departe la Tribunalul Constanța! Ideea Contrast SRL (cu sediul social în satul Sinoie, comuna Mihai Viteazu, județul Constanța) îi are ca asociați pe Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, cu 33 % din capitalul social, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, cu 33 % din capitalul social, omul de afaceri Gabriel Sorin Strutinsky, tot cu 33 % din capitalul social și Marius Petre Săvulescu cu 1 % din capitalul social.
 
În cauză a fost stabilit un nou termen, respectiv 16 februarie 2022, pentru discutarea solicitărilor adresate judecătorului sindic de a se lua act de desemnarea administratorului judiciar, de confirmarea administratorului judiciar şi aprobarea onorariului acestuia.
 
Amintim că prin decizia 541/2021, din 19 octombrie 2021, Tribunalul Constanța – în completul prezidat de Claudia Bojin - a admis cererea formulată de debitoarea SC Ideea Contrast SRL și a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea SC Ideea Contrast SRL,
 
Totodată, instanța a desemnat provizoriu, pe practicianul în insolvenţă MG Activ Insolvency SPRL, în calitate de administrator judiciar.
 
Între timp, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrată o contestație (dosar 7647/118/2021/a1) a celor de la Finanțele Publice din Constanța împotriva tabelului preliminar de creanțe al SC Ideea Contrast SRL, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 21654 din 22 decembrie 2021 (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente), prin care se solicită instanței înlăturarea în parte a creanței invocate de Gabriel Sorin Strutinsky.  
 
Gabriel Sorin Strutinsky a solicitat înscrierea la masa credată a societății SC Ideea Contrast SRL cu suma de 309.886,21 de lei reprezentând creditări aduse de asociat societății, până la data deschiderii procedurii și nerestituite
 
În conformitate cu prevederile legale s-a procedat la analizarea declarației de creanță formulată de Gabriel Sorin Strutinsky și la înscrierea acesteia în tabelul preliminar de creanțe al SC Ideea Contrast SRL cu suma totală de 309.886,21 de lei.
 
Tabelul preliminar de creanțe al SC Ideea Contrast SRL a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 21654 din 22 decembrie 2021.
 
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a contestat tabelul de creanțe și a solicitat înlăturarea parțială a creanței deținute de Gabriel Sorin Strutinsky, afirmând că nu ar fi făcut dovada plății întregii sume în discuție, în contul societății, ci ar fi justificată doar suma de 248.000 de lei.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 2044/03.02.2022, administratorul judiciar al SC Ideea Contrast SRL, respectiv MG Activ Insolvency SPRL Constanța, apreciază contestația Finanțelor Publice ca fiind neîntemeiată, sens în care a fost depusă în instanță și o întâmpinare. 
 
Tot o întâmpinare a depus la dosarul cauzei și omul de afaceri Gabriel Sorin Strutinsky, prin avocatul său Marius Mocanu, solicitând respingerea contestației Finanțelor Publice ca nefondată.
 

„În fapt, am formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei SC Ideea Contrast SRL cu suma de 309.886,21 de lei, reprezentând finanțarea societății în calitate de asociat al acesteia, ca și creanță chirografică, întinderea acestei creanâe fiind contestată în cadrul prezentei proceduri.
 
În legătură cu întinderea creanței, am depus înscrisuri constând în fița analitică partener, contracte de creditare, instrumente de plată.
 
Suplimentar față de înscrisurile depuse odată cu depunerea declarației de creanță, înțelegem să menționaăm că întinderea creanței rezultă atât din înscrisurile financiar contabile ale societății (registre, fișa analitică, instrumente de plată etc), în funcție de modalitate de acordare a finanțării (plată prin bancă, plata numerar, contravaloarea dividentelor direcționată ca finanțare/creditare a societății), cât și din constatările organelor de control fiscal, astfel cum rezultă din procesul verbal din data de 27.05.2016 întocmit de Direcție Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța.
 
În dovedirea cererii solicităm încuviințarea probei cu înscrisuri, eventual expertiză contabilă.
 
Solicităm judecarea cauzei în lipsă“, se mai arată în întâmpinare. 

 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 06 februarie 2022, asociații Ideea Contrast SRL sunt: Constantinescu Nicuşor Daniel, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, cu 33 % din capitalul social, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, cu 33 % din capitalul social, omul de afaceri Gabriel Sorin Strutinsky, tot cu 33 % din capitalul social și Marius Petre Săvulescu cu 1 % din capitalul social, acesta fiind și administrator special.
 
Firma are ca obiect de activitate „comerţ cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc“.
 
Date financiare
 
2020
 
Cifra de afaceri: 542.655 lei
Cheltuieli: 1.207.366 lei
Profit net: -570.756 lei
Angajați: 7
 
2019
 
Cifra de afaceri: 813.713 lei
Cheltuieli: 877.487 lei
Profit net: 75.702 lei
Angajați: 7
 
2018
 
Cifra de afaceri: 768.466 lei
Cheltuieli: 1.046.158 lei
Profit net: 160.971 lei
Angajați: 0
 
2017
 
Cifra de afaceri: 792.227 lei
Cheltuieli: 860.225 lei
Profit net: -84.864  lei
Angajați:  8
 
Potrivit platformei Vrajitorul.eu, Ideea Contrast SRL a fost fondată, prin cererea din data de 26.06.2001 cu nr. 8101, la solicitarea lui Marius Petre Săvulescu, asociații fiind Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Sorin Strutinsky și Marius Petre Săvulescu .
 
Sediul a fost inițial în Constanța, strada Dragoș Vodă, iar obiectul de activitate a fost „activități fotografice“.
 
Prin Hotarârea nr.8 din data de 23.11.2006 a Adunării generale a asociaților societății comerciale Ideea Contrast SRL s-a decis deschiderea unui nou punct de lucru cu destinația magazin de articole sportive, în spațiul din Constanța, Mamaia închiriat de de la societatea comercială Tenis Club Idu SRL.
 
Apoi prin Hotărârea Nr .9/30.05.07 a Adunării Generale a Asociaților SC Ideea Contrast SRL, asociații Radu Ștefan Mazăre, Gabriel Sorin Strutinsky, Nicușor Daniel Constantinescu și Marius Petre Săvulescu au hotărât deschiderea unui nou punct de lucru cu destinația Magazin de articole sportive în spațiul din Constanța, zona Albatros,Mamaia.
 
Tot prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC Ideea Contrast SRL, cei patru asociați au decis deschiderea unui nou punct de lucru cu destinația magazin prezentare și vânzare mobilier,articole de iluminat și a altor articole de uz casnic în Mamaia, Zona Perla.
 
Prin Hotărârea nr.45 din data de 15.08.2008 a Adunării Generale a Asociaților societății comerciale Ideea Contrast SRL s-a decis deschiderea unui nou punct de lucru în localitatea Sinoie, comuna Mihai Viteazu, județul Constanța, având
ca principal obiect de activitate „Hoteluri” - cu denumirea Pensiune Grindul Lupilor, Str. Oierilor.
 
Totodată, asociații au mai decis închiderea punctului de lucru cu destinația Magazin articole sportive în spațiul din Constanța, zona Albatros, Mamaia.
 
Potrivit Monitoriului Oficial al României nr. 2292/2012 a fost depus textul actualizat al actului constitutiv al societății comerciale Ideea Contrast SRL, cu sediul în satul Sinoie, comuna Mihai Viteazu, strada Oierilor.
 
Omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat definitiv la începutul lunii iulie 2020 la o pedeapsă de zece ani și opt luni de închisoare, sentința fiind definitivă și executorie.
 
În data de 16 februarie 2021, Sorin Strutinsky  s-a predat în Italia.
 
În iulie 2021, judecătorii din Italia au respins cererea Statului Român de extrădare lui Sorin Strutinsky, acesta începând executarea efectivă în detenție.
 
Într-un alt dosar, omul de afaceri a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
12 achitări
Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, singurii condamnați în Dosarul Polaris! (MINUTĂ)

 
Firma lui Strutinsky
Mașinile companiei Tutun și Ziare SRL, vândute la prețuri de telefoane mobile (DOCUMENTE)

 
 


Sursă capturi foto - Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 2044/03.02.2022. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii