Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:32 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Complex Siret SA măreşte lista firmelor care intră în insolvenţă

ro

19 Dec, 2018 00:00 410 Marime text
Judecătorii din cadrul Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa au dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de SC Complex Siret SA. Totodată, instanţa a numit administrator judiciar pe Dăscălescu&CO SPRL. Dosarul 7536/118/2018 se află pe rolul Tribunalului Constanţa din data de 13 decembrie. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 4 martie 2019.
 
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, consultat la data de 18 decembrie, SC Complex Siret SA are sediul social în Lazu, un capital social subscris în valoare de 220.257,85 de lei, integral vărsat, şi are ca obiect de activitate „repararea articolelor de uz personal şi gospodăresc n.c.a.“.
 
Asociaţii SC Complex Siret SA sunt Statul Român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 7,3438%, Asociaţia Siret Pas, cu sediul social în hotelul Siret, din Constanţa, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 51,8869%, precum şi o Listă acţionari persoane fizice, care deţin o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 40,7693%.
 
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Oficiul Registrul Comerţului, situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: profit 0 lei şi pierdere de 5.713 lei.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii