Fundatia Culturala Ideea Europeana a intentat doua procese impotriva Adevarul Holding SA-13.02.02

Comunicat de presa

ADEVARUL HOLDING SI PLAGIATUL SECOLULUI

Fundatia Culturala Ideea Europeana solicita retragerea din retelele de distributie a celor doua volume de Memorii de Lev Tolstoi editate de Adevarul Holding, editia constituind o preluare abuziva a Jurnalului tolstoian (traducere de Janina Ianosi), aparut la Editura Ideea Europeana.
Fundatia Culturala Ideea Europeana a intentat doua procese impotriva S.C. Adevarul Holding S.A., cazul acesta incalificabil aflandu-se, la sesizarea ORDA, si in atentia Inspectoratului General al Politiei Municipiului Bucuresti. De asemenea, au fost expediate sesizari catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Asociatia Editorilor Romani, Academia Romana, Uniunea Scriitorilor din Romania, COPYRO, Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania, Asociatia Revistelor si Publicatiilor din Europa.

Preluarea abuziva, multiplicarea si distribuirea a circa o mie de pagini din Jurnalul tolstoian sub titlul Memorii (Tolstoi, apropo – depun marturie – n-a scris niciodata memorii!) de catre Editura Adevarul Holding constituie un atac incalificabil nu numai la adresa celor doi reputati carturari, Janina Ianosi si Ion Ianosi, nu numai la adresa Fundatiei Culturale Ideea Europeana si a Editurii Ideea Europeana, ci la adresa intregii bresle scriitoricesti si editoriale, care, nutrim speranta, va reactiona prin organismele sale abilitate. Un atac prin care devine flagranta o situatie incalificabila; astfel, urmandu-se logica abuzului comis, ne putem trezi peste noapte de pilda cu una dintre capodoperele brebaniane Bunavestire aparand cu un titlu modificat si purtand pe coperta I numele unui necunoscut, sau cu istoria calinesciana vazand lumina tiparului cu un titlu diferit de cel al opusului lui G. Calinescu, avand imprimat pe coperta intai un nume… inexistent, inventat mai exact, ori numele vreunui brav inginer sau medic, bunaoara, decedati in perioada interbelica! (Ne aflam intrucatva intr-o pagina semnata de Gogol, Nikolai Vasilievici!) Avem reala sansa ca intr-o buna zi sa citim un roman fantastic, absolut fantastic, cu titlul, bunaoara, Universul intr-o zi si inca una, semnat de Ghenadi Strunga si sa ne trezim la un moment dat ca – stupoare! – in realitate recitim… capodopera lui George Balaita, Lumea in doua zile, preluata abuziv, editata si distribuita. Putem, apoi, sa citim o capodopera absoluta intitulata, de pilda, Crima perfecta, semnata, ciudat, de Gh. Strungalovici, si sa realizam destul de repede ca e vorba de unul dintre varfurile modernitatii, romanul Crima si pedeapsa de Dostoievski, Fiodor Mihailovici. Acest joc amar – amara lectie data de Adevarul Holding – situat departe, foarte departe de modul in care ar trebui respectate legile intr-un stat de drept, din pacate, poate fi continuat… In cazul Jurnalului tolstoian „transformat” abuziv in Memorii editate si distribuite de catre Editura Adevarul Holding – CARE RECURGE LA PRACTICI INCALIFICABILE DE INTIMIDARE A ECHIPEI IDEEA EUROPEANA – specialistii si-au expus si – credem noi – isi vor mai expune opinia. Cert este ca „prin editarea lucrarii originale a Janinei Ianosi sub semnatura unui  traducator Ghenadi Strungar – necunoscut in mediul literar; oare acest «personaj» exista? – de catre  SC Adevarul Holding SRL – Editura Adevarul Holding incalca grav drepturile legale dobandite de Fundatia Culturala Ideea Europeana si ale Editurii Ideea Europeana. Fundatia Culturala Ideea Europeana – Editura Ideea Europeana este pusa in situatia de a nu mai putea valorifica drepturile dobandite prin incheierea contractului de editare incheiat cu traducatoarea Janina Ianosi, intrucat desi intentiona sa reediteze titlul Lev Tolstoi, Jurnal, vol.I si II, acest demers nu mai poate produce aceleasi efecte pe piata de carte, cata vreme titlul a fost deja reprodus abuziv”.
Ramanem in asteptarea verdictului justitiei. Va informam Fundatia Culturala Ideea Europeana a intentat doua procese impotriva S.C. Adevarul Holding S.A., cazul acesta aflandu-se si in atentia Inspectoratului General al Politiei Municipiului Bucuresti, la sesizarea ORDA. De asemenea, au fost expediate sesizari catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Asociatia Editorilor Romani, Academia Romana, Uniunea Scriitorilor din Romania, COPYRO, Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania, Asociatia Revistelor si Publicatiilor din Europa.

Cat priveste practicile de intimidare, lectiile privind „principiile deontologiei profesionale”, „conduita culpabila” de care – nu stim din ce motive am fost acuzati; oare sa editezi în conditii perfect legale, cu buna credinta si profesionalism jurnalul lui Tolstoi si sa te trezesti ca editia iti este preluata abuziv de unul dintre concernele editoriale din tara, facand public acest abuz, reprezinta un indiciu al „conduitei culpabile”?! –, „prejudiciile morale si materiale”, sumele exorbitante care ni s-au solicitat (pentru ce?, pentru faptul ca am facut public un abuz evident, scandalos?!), amenintarile etc. vehiculate in Notificarea S.C. Adevarul Holding S.R.L. din data de 23 decembrie 2008, asadar, in aceasta ordine de idei, precizam ca S.C. Adevarul Holding S.R.L. nu se afla in ipostaza celor care sa dea lectii. Cu atat mai mult, cu cat cazul Tolstoi nu e singurul.
Precizam de asemenea ca am solicitat despagubiri morale Adevarul Holding in valoare simbolica de 1 leu.

Reproducem in continuare doua expertize care demonstreaza plagiatul evident.
„Ca sa nu ne mai ascundem dupa... mirari si sa tragem o concluzie: textul prezentat de Editura Adevarul Holding ca fiind Lev Tolstoi – Memorii, vol. I-II, nu este un text de memorii. Este un text de jurnal. Numai ca Lev Tolstoi nu a fost un Procopiu din Cezareea, care sa tina un jurnal «public» (cel publicat in 13 volume in Rusia, acoperind perioada 1847-1910) si unul «secret», care sa fi ramas inedit si pe care Adevarul Holding sa ni-l fi adus in romaneste sub titlul fals de Memorii. Este vorba de o editie, pur si simplu, selectiva din Jurnalul lui Tolstoi.
De ce a procedat Adevarul Holding la editarea sub un alt titlu, cand istoria literara si editologia din lumea intreaga au consacrat titlul dat de autorul insusi, si anume cel de Jurnal? Chiar daca ar fi vorba de o alta versiune decat cea semnata de Janina si Ion Ianosi, editura tot era obligata sa respecte titlul consacrat de istoria literara, cu atat mai mult cu cat si titlul rusesc, de Dnevniki, se traduce perfect, in romaneste, prin Jurnal si nicidecum prin Memorii.
Editura Adevarul Holding incearca insa sa ne convinga de altceva, prin folosirea unui alt titlu decat cel consacrat. Si anume, ca e vorba de alt text decat cel al editiei Janina si Ion Ianosi.
Depun, deci, marturie, in calitate de critic si istoric literar (avand la activ un doctorat si o carte dedicate textului de tip confesiv), ca titlul Memorii, aplicat textului Jurnal, este un desavarsit fals literar. Un fals pe care nici Tolstoi, nici vreunul din editorii sai din lumea larga, nu puteau sa il comita. Un fals la care nu ar subscrie nici un traducator adevarat, nici chiar unul aflat la primele randuri traduse.
Si inca o observatie. Editorii celor doua volume de Jurnal tolstoian aparute in romaneste, sotii Janina si Ion Ianosi, au selectat sutele de fragmente editate in cele doua volume ale editiei romanesti a Jurnalului din zecile de mii de fragmente care alcatuiesc cele 13 volume ale jurnalului integral al scriitorului. Editura Adevarul Holding vrea sa ne convinga ca un alt traducator, lucrand asupra celor 13 volume, continand, cum spuneam, zeci de mii de fragmente, a ales exact aceleasi cateva sute de fragmente continute de editia Janina si Ion Ianosi. Ca istoric literar si editor, depun, iarasi, marturie ca probabilitatea acestei coincidente este zero. Cu atat mai mult cu cat inadvertenta din Nota editorului (citata de mine la inceputul articolului) ne face sa ne indoim ca Ghenadi Strungar si redactorul de carte au vazut cu ochii lor toate cele 13 volume ale editiei rusesti a Jurnalului.
Las la latitudinea cititorilor si a justitiei sa califice demersul Editurii Adevarul Holding. Doresc doar sa afirm ca este pentru prima data in istoria editologiei mondiale cand un jurnal intim este editat sub titlul de Memorii si cand doi editori diferiti, antologand cateva sute de fragmente dintr-un text care are 13 volume, aleg exact aceleasi fragmente, in exact aceeasi ordine.” (Razvan Voncu)

„Cele cateva interventii personale izolate ale lui G.S. asupra unor cuvinte si expresii, de altfel, neesentiale, sau redarea unor cifre prin litere nu pot estompa imaginea globala de plagiat. Daca in perioada dificila a regimului totalitar din tara noastra a fost posibila condamnarea publica a unui plagiat savarsit de un reputat scriitor, aservit cercurilor inalte din Partidul Comunist (in cazul respectiv si-a exprimat curajos opinia si actualul presedinte al Uniunii Scriitorilor), atunci cu atat mai mult azi, in noile realii ale democratiei, un asemenea gest de frauda intelectuala trebuie sa se soldeze inevitabil nu numai cu blamarea, ci si cu inerenta compensare a insemnatelor daune materiale si morale suportate de Editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana cat si de catre traducatoarea Janina Ianosi. Chiar daca se poate eventual presupune, Editura Adevarul Holding a fost indusa in eroare de G.S., ea trebuie sa-si asume integral raspunderea. Conform proverbului romanesc dupa fapta, si rasplata.” (Dumitru Balan)

Aura CHRISTI,
Scriitor & editor

RAZVAN VONCU
DESPRE MEMORIILE CARE SUNT… JURNAL

Am in fata o carte miraculoasa. Este semnata Lev Tolstoi si are titlul Memorii, volumele I si II. A aparut la Editura Adevarul Holding, are, dupa cum glasuieste reclama, coperte de piele ecologica si costa 85 de lei. Cum, fara sa fiu un specialist in literatura rusa, stiam totusi ca bibliografia marelui rus nu cuprindea, pana acum, nici un volum de memorii, m-am precipitat spre noua achizitie. Probabil, mi-am spus, ca savantii rusi, cercetand in arhiva Tolstoi sau prin tezaurele bibliotecilor si arhivelor din marea tara de la Rasarit, au descoperit, la aproape un secol de la disparitia scriitorului, un manuscris inedit, pe care generoasa casa de editura Adevarul Holding il face cunoscut si cititorilor romani, cu o remarcabila rapiditate. Ma mira doar ca, aducand in limba romana un asemenea eveniment colosal – caci memoriile inedite ale lui Tolstoi ar depasi in insemnatate Premiul Nobel –, editura nu si-a facut mai multa publicitate, prezentand publicului, in carne si oase (fie si la televizor), pe bravul traducator care a adus in limba noastra acest monument.
Mirarea se adanceste si mai mult cand deschid cartea. Pagina de garda ne anunta ca Lev Tolstoi – Memorii, vol. I si II, sunt traduse de Ghenadi Strungar. Numele imi este complet necunoscut, cu toate ca, fiind si slavist de formatie, imi sunt cunoscute numele imensei majoritati a traducatorilor de literatura rusa, de la Janina si Ion Ianosi, la Nicolae Iliescu. Incerc o cautare pe mai multe motoare de Internet, si rezultatul e acelasi: zero. Adancesc cercul investigatiilor la fisierul Bibliotecii Academiei si la cel al Bibliotecii Centrale Universitare, doar spre a constata aceeasi certitudine: silentiu lugubru, cum ar fi spus Pantazi Ghica. Ghenadi Strungar nu a tradus nimic pana acum. Memoriile lui Tolstoi sunt prima sa incercare. Ce talent! Sa-ti incepi cariera ingrata de traducator cu o asemenea capodopera! Si ce curaj pe Editura Adevarul Holding, sa incredinteze o asemenea opera unui debutant, in fond, unui necunoscut de pe strada!...
Misterul, cum spuneam, se adanceste pe masura ce patrund in bucataria cartii. Colofonul nu precizeaza care este editia de referinta pe care a lucrat traducatorul, lucru de mirare, cata vreme e de presupus ca, aceste Memorii fiind o descoperire de ultima ora, editiile nu pot fi prea multe. Probabil, una singura. Daca nu cumva textul – prezentat de reclama ca o traducere non plus ultra – nu a fost tradus din rusa, ci dintr-o limba occidentala, in care acest veritabil eveniment literar mondial va fi fost, anterior, tradus la randul lui.
Daca s-a intamplat asa, e un mister de ce Adevarul Holding a recurs la un traducator necunoscut, pentru a talmaci din franceza sau engleza un text al unui clasic rus, in conditiile in care exista in Romania, in plina activitate, cel putin 6-7 traducatori de rusa care puteau face traducerea direct din original. Doi dintre acesti traducatori, sotii Janina si Ion Ianosi, fiind chiar editorii si traducatorii celeilalte opere confesive a lui Tolstoi aparute in romaneste (in trei editii), si anume Jurnal, vol. I si II. Misterul se adanceste, dar se adevereste si proverbul consacrat reclamei: afara-i vopsit gardul (din piele ecologica), iar inauntru-i... o traducere dintr-o editie neprecizata, dintr-o limba neprecizata, realizata de un traducator necunoscut.
Trecand de misterioasa pagina de garda, ajungem la nota editorului, care vorbeste despre memoriile lui Tolstoi (prin urmare despre acel manuscris inedit, descoperit recentisim in arhivele rusesti si tradus, cu viteza luminii, si in romaneste), in acest mod: „Jurnalul ultimilor ani se constituie intr-o sinteza a gandirii scriitorului”. Las la o parte inadvertenta: Tolstoi a tinut un jurnal nu numai in ultimii sai ani, ci mai bine de sase decenii: 1847-1910. Lucru, in paranteza fie spus, pe care il stie oricine a consultat bibliografia tolstoiana. Jurnalul, insa, ca specie literara, este cu totul altceva decat memoriile! Apartin, si una si cealalta, literaturii confesive (sau subiective, cum ii zicea Vianu), insa nu sunt deloc una si aceeasi specie. Dimpotriva. Prin unele aspecte de poietica si de continut, jurnalul si memoriile sunt specii literare diametral opuse. Pun inadvertenta pe seama inculturii editorului, mirandu-ma, in continuare, ca unui om atat de putin pregatit in materie de literatura i-a fost incredintat un proiect atat de insemnat, care a angajat atatea resurse ale editurii, cum este monumentul Lev Tolstoi – Memorii, vol. I si II.

Inauntrul cartii, insa, stupoare totala: marele Lev Tolstoi, unul dintre parintii prozei realiste si autentic ctitor al romanului modern, autor, intre altele, al unui jurnal enorm, editat postum in nu mai putin de 13 volume, nu cunoaste nici el diferenta dintre jurnal si memorii! Caci Memoriile sale (daca luam de bun textul editat de Adevarul Holding) sunt redactate... asemeni unui jurnal! Iata cateva exemple: „Te uiti la oamenii care saruta o icoana, care trec pe sub ea, adorand-o si temandu-se de ea. Daca oamenii au putut fi inselati, inseamna ca nu exista inselaciune de care sa nu se lase prinsi.” (14 noiembrie 1898); „Moralitatea nu poate fi fondata pe nimic altceva decat pe constiinta ca esti o fiinta spirituala, unita cu toate celelalte fiinte si cu Totul. Daca omul nu e o fiinta spirituala ci una trupeasca, atunci el traieste inevitabil doar pentru sine, iar viata pentru sine si moralitatea sunt incompatibile.” (20 iulie 1907); „Uneori adevarul este stabilit ca ideal. Fals: adevarul este doar absenta minciunii.” (11 octombrie 1906). S.a.m.d. Nu mai continui cu exemplele: intreaga carte, adica doua volume, este construita, de la un cap la altul, pe o structura fragmentara, guvernata de ceea ce Maurice Blanchot numeste regula calendaritatii. Fiecare fragment al cartii este consemnat de autor la o anume data calendaristica, mentionata explicit. Numai ca aceasta regula si aceasta structura a textului sunt specifice jurnalului, nu memoriilor! Memoriile sunt un text continuu, care parcurge intreaga viata a autorului, de la nastere (uneori si mai inainte de nastere, de la originile familiei) si pana in momentul redactarii. Precizarile cronologice nu sunt obligatorii in textul memorialistic, asa cum sunt intr-un jurnal intim, si de aceea sunt mult mai rare si aleatoriu plasate in text.
Mai mult decat atat: meditand pe marginea propriului text, Lev Tolstoi uita ca l-a denumit Memorii si il boteaza, de nenumarate ori, ... jurnal: „sa-mi continui jurnalul” (14 iunie 1847), „iata de ce se impune necesitatea unui jurnal […] jurnalul e necesar… […] voi explica in jurnal […] Iata un al treilea scop al jurnalului” (14 iunie 1850), „am citit jurnalul” (17 iunie 1850), „n-am scris nimic in jurnal” (13 decembrie 1850), „sa-mi descriu in jurnal” (30 decembrie 1850), „ii mai gasesc jurnalului [inca, cuvant omis, n. m.] un scop folositor” (7 martie 1851), „Mi-am recitit [acum, cuvant omis, n. m.] vechiul jurnal din iulie 1851…” (20 martie 1852), „De dimineata mi-am scris jurnalul cum se cuvine.” (6 noiembrie 1861), „Sonia a citit fara mine jurnalul acesta si a necajit-o foarte tare…” (4 febr. 1897), „M-am gandit la faptul ca scriu in jurnal nu pentru mine, ci pentru oameni…” (19 martie 1906), „Incep un jurnal nou…” („Jurnal secret”, 22 ianuarie 1909), „Pornesc un jurnal nou, un jurnal adevarat, numai pentru mine.” („Jurnal numai pentru mine”, 29 iulie 1910).
Asadar, avem de-a face cu un text care pretinde ca este de memorii, dar care este structurat si gandit exact ca un jurnal. Trebuie sa recunoasteti ca misterul editiei de la Adevarul Holding devine tot mai opac.
Citind cele doua volume, misterul devine de-a dreptul tenebros, caci se pare ca marele Tolstoi habar nu are, de fapt, cum se scriu niste memorii, incalcand in redactare toate regulile genului. Insemnarile care alcatuiesc textul editiei de la Adevarul Holding sunt fragmentare si discontinue, sarind de la un an la altul, asemeni unui jurnal. Mari perioade din viata scriitorului, in care acesta a trecut prin evenimente istorice si a cunoscut personalitati istorice, ruse si europene, lipsesc cu desavarsire din acest text, nu-i asa, de memorii, adica de marturisiri asupra epocilor istorice si personalitatilor cu care autorul a venit in contact. Lipseste refacerea arborelui genealogic, copilaria mica si mare, pe scurt, capitole fara de care nu exista memorii, ci numai insemnari zilnice, adica... jurnal.
Perspectiva autorului este si ea, din punctul de vedere al normelor memoriilor, gresita. Memoriile sunt intotdeauna o proiectie a constiintei autorului asupra lumii, in timp ce jurnalul intim este o reflectare a lumii in constiinta autorului (vezi Eugen Simion – Fictiunea jurnalului intim, vol. I, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2001, pp. 43-79). Textul lui Tolstoi, prezentat de Editura Adevarul Holding ca fiind Memorii, vol. I-II, ne ofera in permanenta, la tot pasul si oriunde am deschide cartea, reflectarea lumii in constiinta lui Tolstoi.
Memoriile, de asemenea, sunt un text redactat retrospectiv, cand autorul lor, ajuns la o anumita varsta, priveste in urma, la experienta unei vieti, si ni se confeseaza in legatura cu incercarile prin care a trecut. Nu o data, aceste memorii contin grave erori de cronologie, autorul nemaiputand, la 65 sau 73 de ani, sa isi aduca aminte exact cand a facut cutare lucru. Nimic din toate acestea in memoriile lui Tolstoi, editate de Adevarul Holding! Tolstoi, contrar tuturor regulilor, isi scrie memoriile... zilnic, consemnand cu exactitate si fara erori de cronologie, exact ca intr-un jurnal, fiecare gand sau experienta. Acest procedeu este numit de teoria literara principiul simultaneitatii. Singura problema este ca el caracterizeaza, din nou, jurnalul, iar nu memoriile. Principiul narativ al memoriilor este identic cu cel al romanului. Marele romancier Tolstoi, parinte al realismului, nu stie asta. Cel putin asta rezulta din textul publicat de Adevarul Holding.
Ca sa nu ne mai ascundem dupa... mirari si sa tragem o concluzie: textul prezentat de Editura Adevarul Holding ca fiind Lev Tolstoi – Memorii, vol. I-II, nu este un text de memorii. Este un text de jurnal. Numai ca Lev Tolstoi nu a fost un Procopiu din Cezareea, care sa tina un jurnal „public” (cel publicat in 13 volume in Rusia, acoperind perioada 1847-1910) si unul „secret”, care sa fi ramas inedit si pe care Adevarul Holding sa ni-l fi adus in romaneste sub titlul fals de Memorii. Este vorba de o editie, pur si simplu, selectiva din Jurnalul lui Tolstoi.
De ce a procedat Adevarul Holding la editarea sub un alt titlu, cand istoria literara si editologia din lumea intreaga au consacrat titlul dat de autorul insusi, si anume cel de Jurnal? Chiar daca ar fi vorba de o alta versiune decat cea semnata de Janina si Ion Ianosi, editura tot era obligata sa respecte titlul consacrat de istoria literara, cu atat mai mult cu cat si titlul rusesc, de Dnevniki, se traduce perfect, in romaneste, prin Jurnal si nicidecum prin Memorii.
Editura Adevarul Holding incearca insa sa ne convinga de altceva, prin folosirea unui alt titlu decat cel consacrat. Si anume, ca e vorba de alt text decat cel al editiei Janina si Ion Ianosi.
Depun, deci, marturie, in calitate de critic si istoric literar (avand la activ un doctorat si o carte dedicate textului de tip confesiv), ca titlul Memorii, aplicat textului Jurnal, este un desavarsit fals literar. Un fals pe care nici Tolstoi, nici vreunul din editorii sai din lumea larga, nu puteau sa il comita. Un fals la care nu ar subscrie nici un traducator adevarat, nici chiar unul aflat la primele randuri traduse.
Si inca o observatie. Editorii celor doua volume de Jurnal tolstoian aparute in romaneste, sotii Janina si Ion Ianosi, au selectat sutele de fragmente editate in cele doua volume ale editiei romanesti a Jurnalului din zecile de mii de fragmente care alcatuiesc cele 13 volume ale jurnalului integral al scriitorului. Editura Adevarul Holding vrea sa ne convinga ca un alt traducator, lucrand asupra celor 13 volume, continand, cum spuneam, zeci de mii de fragmente, a ales exact aceleasi cateva sute de fragmente continute de editia Janina si Ion Ianosi. Ca istoric literar si editor, depun, iarasi, marturie ca probabilitatea acestei coincidente este zero. Cu atat mai mult cu cat inadvertenta din Nota editorului (citata de mine la inceputul articolului) ne face sa ne indoim ca Ghenadi Strungar si redactorul de carte au vazut cu ochii lor toate cele 13 volume ale editiei rusesti a Jurnalului.
Las la latitudinea cititorilor si a justitiei sa califice demersul Editurii Adevarul Holding. Doresc doar sa afirm ca este pentru prima data in istoria editologiei mondiale cand un jurnal intim este editat sub titlul de Memorii si cand doi editori diferiti, antologand cateva sute de fragmente dintr-un text care are 13 volume, aleg exact aceleasi fragmente, in exact aceeasi ordine.

DUMITRU BALAN
UN EVIDENT CAZ DE PLAGIAT

Sunt consternat afland ca astazi, cand Romania are propriile sale legi de aparare a dreptului de autor si este semnatara – in acest sens – de explicite conventii internationale, s-a savarsit un cras furt literar, sub umbrela protectoare a unui important holding national. Un fost coleg de la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii bucurestene, unde, printre altele, am condus si un seminar despre arta traducerii, imi recomanda sa nu ma implic in chestiunea in speta (la care ma voi referi in cele ce urmeaza), avand in vedere puterea finaciara si influenta exercitata de trustul in cauza. Dar „amicos Plato, sed magis amica veritas” sau in traducere din latina „prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevarul”. In exemplul nostru adevarul nu e nicidecum de partea „Adevarului Holding”, unde „traducatorul” Ghenadi Strungar (nume real sau fictiv?!) si-a insusit rodul intensei trude intelectuale a talmacitoarei Janina Ianosi. Ca autor al mai multor volume de proza, poezie si teatru transpuse in limba romana, stiu prea bine cate eforturi mentale si chinuitoare cautari creatoare necesita depistarea echivalentelor exacte care sa sonorizeze cu valoarea artistica a textului original.
Sa intru insa in subiect. S-au publicat recent la editura Adevarul Holding doua volume de Memorii de Lev Tolstoi, traduse de Ghenadi Strungar care nu reprezinta altceva decat o preluare mot-a-mot a textului tolstoian Jurnal (de fapt acesta e titlul corect in concordanta cu originalul si evitat de G.S. tocmai pentru a masca raptul), tradus de Janina si aparut anterior, in 2005, tot in doua volume, la Editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana. In fapt, Janina Ianosi a oferit editurii editia a III-a, revazuta, a Jurnalului, publicat pentru prima oara in Romania, la Editura Univers, in anii 1975-1976 (editia a II-a a vazut lumina tiparului la editura Elit, in anul 2000). Cele doua volume beneficiaza de un amplu studiu introductiv, note si indice de nume, semnate de cunoscutul critic literar si profesor universitar Ion Ianosi, inexistente in editia „Adevarului”.
Sa exemplificam, totusi. Pentru simplificare voi apela doar la initialele traducatorului, respectiv G.S. pentru Ghenadi Strungar si J.I. pentru Janina Ianosi, indicand cu cifre romane volumele iar cu cele arabe paginile.
Asadar, la G.S.:
7 ianuarie. Dimineata. Am avut de gand sa ma duc la vanatoare. M-am sculat destul de devreme, dar am scris o scrisoare inainte de a merge la vanatoare. Praful de pusca a fost prost si de aceea n-am impuscat nimic si m-am intors catre pranz. Groman a sosit si pleaca la Tiflis. E un om tare bun si cinstit. Dupa pranz, sa scriu Insemnarile artificierului. Dupa plecarea ofiterilor am adormit si am dormit pana la ceai. A venit Cekatovski si m-a deranjat din nou. Dupa cina am stat la Jukevici si acum, dupa ce toata ziua n-am facut nimic, ma culc.
Rusului, sau in general omului simplu, ii place sa arate, in clipele de primejdie, ca incearca, sau chiar incearca cu adevarat, o teama mai mare de a nu pierde lucrurile incredintate lui sau propriile lui lucruri, decat viata.
Episka si Ghicik porneau in amurg, pe furtuna, si umblau pana la cantatul cocosilor. Ca sa afle unde sunt aulele si hergheliile, Episka urla ca lupii. Cand cainii ii raspundeau, ei se apropiau de aul, prindeau caii si-i manau spre casa. Deseori insa se rataceau, si sa nu te intorci acasa pana in zori, e nenorocire; atunci, Episka descaleca si-i dadea calului drumul inainte, spunandu-i ca-l omoara daca il va insela. Calul il conducea inspre stanite. Apoi, dupa ce mai intai infasura copitele cailor in carpe, Ghicik il trecea apa pe Episka, iar acesta din urma mana caii in munti, ii vindea cu o zecime din pret, dosea hartiile in ascunzatori si pe urma se intorcea. (I, 97-98)
La J.I.:
7 ianuarie. Am avut de gand dimineata sa ma duc la vanatoare. M-am sculat destul de devreme, dar am scris o scrisoare inainte de a merge la vanatoare. Praful de pusca a fost prost si de aceea n-am impuscat nimic si m-am intors catre pranz. Groman a sosit, si pleaca la Tiflis. E un om tare bun si cinstit. Dupa pranz sa scriu Insemnarile artificierului. Dupa plecarea ofiterilor am adormit si am dormit pana la ceai. A venit Cekatovski si m-a deranjat din nou. Dupa cina am stat la Jukevici si acum, dupa ce toata ziua n-am facut nimic, ma culc.
Rusului, sau in general omului simplu, ii place sa arate, in clipele de primejdie, ca incearca, sau chiar incearca cu adevarat, o teama mai mare de a nu pierde lucrurile incredintate lui sau propriile lui lucruri, decat viata.
/.../ Episka si Ghicik porneau in amurg pe furtuna si umblau pana la cantatul cocosilor. Ca sa afle unde sunt aulele si hergheliile, Episka urla ca lupii. Cand cainii ii raspundeau, ei se apropiau de aul, prindeau caii si-i manau spre casa. Deseori insa se rataceau – si, sa nu te intorci acasa pana in zori, e nenorocire; atunci Episka descaleca si-i dadea calului drumul inainte, spunandu-i ca-l omoara daca il va insela. Calul il conducea inspre stanite. Apoi, dupa ce mai intai infasura copitele cailor in carpe, Ghicik il trecea apa pe Episka, iar acesta din urma mana caii in munti, ii vindea cu 1/10 din pret, dosea hartiile in ascunzatori si pe urma se intorcea. /.../ (I, 158)
La G.S.:
3 august. Iasnaia Poliana. M-am sculat mai devreme. M-am dus sa ma scald. Mi-a fost ciuda pe micul poet ca a plecat din nou. Dar mi-am venit in fire. Pe drum, m-am gandit:
1) la ceea ce incepusem ieri sa spun si uitasem in legatura cu ce, si anume: in fundul sufletului, oamenii stiu intotdeauna ce e bine si ce e rau, in seinem dunklen Drange ist sich des rechten Weges wohl bewusst*. Azi dimineata i-am dus lui Urusov in dar, cu ocazia zilei de nastere, o tabachera, si mi s-a facut rusine. E rusine sa dai bani doctorului, rusine sa primesti pentru scris, neplacut sa asculti cand copiii vorbesc despre bani si multe altele asemenea. (Aceasta rusine trebuie educata, respectata, si nu infranta, ca sa fii grosolan.) Oare din cauza asta se intampla ca spiritele, invartind in doi sau in trei un creion sau o farfurioara, sa obtina pe litere exprimarea acelor ganduri pe care aceiasi oameni nu sunt in stare sa le exprime cand sunt imprastiati? Este ceva in genul visului hipnotic, vizionar. (I, 334)
* Citat din Goethe – in intuneric, dorinta omului este dreptul la o cale constienta – din germana (n. ed.)
La J.I.:
3 august. Iasnaia Poliana. ’89. M-am sculat mai devreme. M-am dus sa ma scald. Mi-a fost ciuda pe micul poet92 ca a plecat din nou. Dar mi-am venit in fire. Pe drum m-am gandit: 1) la ceea ce incepusem ieri sa spun si uitasem in legatura cu ce, si anume: in fundul sufletului oamenii stiu intotdeauna ce e bine si ce e rau, in seinem dunklen Drange ist sich des rechten Weges wohl bewusst93. Azi dimineata i-am dus lui Urusov in dar, cu ocazia zilei de nastere, o tabachera, si mi s-a facut rusine. E rusine sa dai bani doctorului, rusine sa primesti pentru scris, neplacut sa asculti cand copiii vorbesc despre bani si multe altele asemenea. (Aceasta rusine trebuie educata, respectata, si nu infranta, ca sa fii grosolan.) Oare din cauza asta se intampla ca spiritele, invartind in doi sau in trei un creion sau o farfurioara, sa obtina pe litere exprimarea acelor ganduri, pe care aceiasi oameni nu sunt in stare sa le exprime cand sunt imprastiati? Este ceva in genul visului hipnotic, vizionar. (I, 379)
93 Tolstoi citeaza versurile lui Goethe din prima parte a lui Faust:
„Ein guter Mensch in seinem dunkeln Drange
Ist sich des rechten Weges wohl bewusst.”
La G.S.:
19 august. Inca de dimineata, Sofia Andreievna m-a rugat sa-mi tin promisiunile anterioare si sa nu mai fac fotografii. Am consimtit fara niciun rost. O scrisoare de la Certkov, frumoasa. Scrie in mod judicios despre metodele care actioneaza cel mai bine asupra bonavilor. La masa am povestit, cu totul nepotrivit, despre Arago tout court (François Arago, savant si om politic, ceruse, la un moment dat, sa nu i se souna domnul Arago, ci, pe scurt, Arago – n.ed.). Si mi s-a facut rusine. Si rusine ca mi-e rusine.
20 august. Am stat bine de vorba cu paznicul. Nu e bine ca i-am povestit despre situatia mea. Am mers calare si privelistea acestui imperiu boieresc ma chinuie in asa masura, ca ma gandesc sa fug, sa ma ascund.
Azi, amintindu-mi de casatoria mea, m-am gandit ca a fost ceva fatal. N-am fost nici o data nici macar amorezat. Dar n-am putut sa nu ma casatoresc.
21 august. M-am sculat tarziu. Ma simt mai proaspat. Sofia Andreievna e la fel. I-a povestit Taniei cum n-a dormit ea noaptea din cauza ca vedea portretul lui Certkov. Situatia e amenintatoare. Doresc, doresc sa vorbesc, adica sa scriu.
22 august. O scrisoare deosebit de tampita de la Rossolino despre situatia Sofiei Andreievna, si o scrisoare foarte buna de la B.
Ma comport destul de bine.
23 si 24 august. Revin la viata cate putin. Sofia Andreievna, saraca, sufera fara incetare, iar eu simt imposibilitatea de a-i veni in ajutor. Resimt pacatul exceptionalului meu atasament fata de fiicele mele.

25 august. Varvara Mihailovna scrie despre barfele de la Zveghinteva. Acest lucru o enerveaza pe Sasa. Mie, slava Domnului, mi-e egal, dar inrautateste sentimentele mele fata de ea. Si nu trebuie. Ah, de-as putea fi bland, dar inflexibil.
26 august. Noaptea, Sofia Andreievna a discutat aprins cu Tania. Este intr-o situatie total deznadajduita, datorita incoerentei ideilor ei. Sunt bucuros ca am tacut la chemarile si plangerile ei. Slava Domnului, nu am nici cel mai mic sentiment pacatos.
27 august. E ingrozitor de jalnica si greu de suportat. Acum, seara, a inceput sa vorbeasca despre portrete, evident din punctul ei de vedere maladiv. M-am straduit sa ma descotorosesc. Si am plecat.
28 august. Cu Sofia Andreievna e tot mai greu si mai greu. Nu e vorba de dragoste, ci de pretentia dragostei, apropiata de ura si trecand in ura.
Da, egoismul este nebunie. Pe ea au salvat-o copiii, dragostea animalica, dar totusi cu abnegatie. Iar cand ea s-a terminat, a ramas numai egoismul oribil. Iar egoismul este starea cea mai anormala, nebunia.
Am stat acum de vorba cu Sasa si cu Mihail Sergheievici; nici Dusan, nici Sasa nu recunosc boala. Si n-au dreptate. (II, 400-402)
La J.I.:
19 august. Inca de dimineata, Sofia Andreievna m-a rugat sa-mi tin promisiunile anterioare si sa nu mai fac fotografii. Am consimtit fara niciun rost. O scrisoare de la Certkov, frumoasa. Scrie in mod judicios despre metodele care actioneaza cel mai bine asupra bonavilor. La masa am povestit, cu totul nepotrivit, despre Arago tout court17. Si mi s-a facut rusine. Si rusine, ca mi-e rusine.
20 august. Am stat bine de vorba cu paznicul. Nu e bine ca i-am povestit despre situatia mea. Am mers calare si privelistea acestui imperiu boieresc ma chinuie in asa masura, ca ma gandesc sa fug, sa ma ascund.
Azi, amintindu-mi de casatoria mea, m-am gandit ca a fost ceva fatal. N-am fost nici o data nici macar amorezat. Dar n-am putut sa nu ma casatoresc.
21 august. M-am sculat tarziu. Ma simt mai proaspat. Sofia Andreievna e la fel. I-a povestit Taniei cum n-a dormit ea noaptea din cauza ca vedea portretul lui Certkov. Situatia e amenintatoare. Doresc, doresc sa vorbesc, adica sa scriu.
22 august. O scrisoare deosebit de tampita de la Rossolino despre situatia Sofiei Andreievna, si o scrisoare foarte buna de la B.18. Ma comport destul de bine.
23 si 24 august. Revin la viata cate putin. Sofia Andreievna, saraca, sufera fara incetare, iar eu simt imposibilitatea de a-i veni in ajutor. Resimt pacatul exceptionalului meu atasament fata de fiicele mele.
25. Varvara Mihailovna scrie despre barfele de la Zveghinteva. Acest lucru o enerveaza pe Sasa. Mie, slava Domnului, mi-e egal, dar inrautateste sentimentele mele fata de ea. Si n-ar trebui. Ah, de-as putea fi bland, dar inflexibil.
26 august. Noaptea, Sofia Andreievna a discutat aprins cu Tania. Este intr-o situatie total deznadajduita, datorita incoerentei ideilor ei. Sunt bucuros ca, la chemarile si plangerile ei, am raspuns cu tacerea. Slava Domnului, nu am nici cel mai mic sentiment pacatos.
27 august. E ingrozitor de jalnica si greu de suportat. Acum, seara, a inceput sa vorbeasca despre fotografii, evident din punctul ei de vedere maladiv. M-am straduit sa ma desprind. Si am plecat.
28 august. Cu Sofia Andreievna e tot mai greu si mai greu. Nu e vorba de dragoste, ci de pretentia dragostei, apropiata de ura si trecand in ura.
Da, egoismul este nebunie. Pe ea au salvat-o copiii – dragostea animalica, dar totusi cu abnegatie. Iar cand aceasta s-a terminat, a ramas numai egoismul oribil. Iar egoismul este starea cea mai anormala – nebunia.
Am stat acum de vorba cu Sasa si cu Mihail Sergheievici; nici Dusan, nici Sasa nu recunosc boala. Si n-au dreptate. (II, 384-386)
Si la orice pagina vom deschide volumele respective similitudinile, eufemistic exprimandu-ma, sunt mai mult decat evidente, sunt pe deplin edificatoare. G.S. preia otova din Jurnalul tradus de J.I., nu numai parti masive, capitole, propozitii, sintagme, epitete dar pana si semnele de punctuatie chiar si din acele secvente care se impuneau a fi corijate, ca de exemplu: „Ieri am citit articolul lui Novikov, care m-a impresionat puternic: mi-am amintit ceea ce uitasem: viata poporului, nevoile, injosirea si vinile noastre.” (II, 106). Identic ca la J. I. Aici, dupa cuvantul „puternic” mai potrivite erau punctul si virgula. Intalnim, bineinteles, la G.S. si traducerea unor titluri de opere sub forma propusa de J.I. Astfel, in toate versiunile romanesti publicate, romanul lui Mihail Lermontov este redat prin Un erou al timpului nostru. La J.I. apare denumirea Un erou al timpurilor noastre (I, 169), titlu atragator si pentru G.S. (I, 109). Si exemplele de genul acesta sunt numeroase, a se vedea titlul romanului planuit de Tolstoi Crapelnita atat la J.I. (I, 423) cat si la G.S. (I, 381) sau titlul piesei lui Goethe Ifigenia in Taurida, sub forma Iphigenia la J.I. (I, 284) si – nu se putea altfel – la G.S. (I, 232).
Contributia originala a traducatorului ar putea reprezenta unele omisiuni din textul oferit cititorilor romani de J.I., ca de pilda, la consemnarile lui Lev Tolstoi din 31 martie 1910: „Mi s-a uscat gura, rugandu-ma de Ridzevskaia care pleca” (II, 336) sau din 8 august 1910: „Eu ca oaia blanda. Cum se mai ratoieste la noi” (I, 382). Ambele secvente sunt comentate in notele de subsol. In schimb G.S. intervine in textul lui Tolstoi, introducand o precizare din nota de subsol a lui Ion Ianosi: „Asadar, sa citeze Vicar of Wakefield, romanul lui Goldsmith, invatand toate cuvintele necunoscute” (I, 7), mentionarea „romanul lui Goldsmith”, neexistand in Jurnalul tolstoian.
In conformitate cu noul Indreptar ortografic, adaptat de Academia Romana si publicat in 1995, folosirea lui a din a este valabila si pentru asemenea nume proprii rusesti precum Artabasev, Bulaghin, Cernasevski. Janina Ianosi n-a reusit sa revada, din acest punct de vedere, editia din anii 1975-1976, cand, in afara numelui propriu Romania si derivatelor acestuia, celelalte cuvinte se scriau cu i din i. Aceeasi grafie depasita a preluat-o si G.S.
Pe alocuri cuvinte aranjate eronat la calculator provoaca involuntar ilaritate: „Regula: sa nu joc era las” (I, 17), in loc de „eralas”. Numeroase precizari privind data sau locul scrierii paginilor de jurnal sunt incluse in text de editor si nu de catre autor, ceea ce respecta si J.I. prin obligatoriile paranteze dreptunghiulare, mentionari inexistente la G.S.
Cele cateva interventii personale izolate ale lui G.S. asupra unor cuvinte si expresii, de altfel, neesentiale, sau redarea unor cifre prin litere nu pot estompa imaginea globala de plagiat. Daca in perioada dificila a regimului totalitar din tara noastra a fost posibila condamnarea publica a unui plagiat savarsit de un reputat scriitor, aservit cercurilor inalte din Partidul Comunist (in cazul respectiv si-a exprimat curajos opinia si actualul presedinte al Uniunii Scriitorilor), atunci cu atat mai mult azi, in noile realii ale democratiei, un asemenea gest de frauda intelectuala trebuie sa se soldeze inevitabil nu numai cu blamarea, ci si cu inerenta compensare a insemnatelor daune materiale si morale suportate de Editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana cat si de catre traducatoarea Janina Ianosi. Chiar daca se poate eventual presupune, Editura Adevarul Holding a fost indusa in eroare de G.S., ea trebuie sa-si asume integral raspunderea. Conform proverbului romanesc dupa fapta, si rasplata.