Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA A DOUA LA FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM BUCUREȘTI

ro

27 Mar, 2014 14:49 1240 Marime text
Miercuri seară, 26 martie, la Cinema Studio, a avut loc Gala de deschidere a celei de-a zecea ediții a Festivalului Internațional de Film București.
Printre personalitățile prezente în sală s-au numărat: Diego Brasioli, ambasadorul Italiei, María Eliana Cuevas Bernales, ambasadoarea Chile, Călin Popescu Tăriceanu, Ramona Bădescu, Vlad Ivanov, Rodica Lazăr, Silviu Stavilă, Ada Condeescu, Șerban Pavlu, Iulia Verdeș, Irina Săulescu, Vali Hotea, Adrian Silișteanu, Andreea Vălean, Ana Agopian, Mihai Bauman.
În deschiderea Festivalului Internațional de Film București a rulat, în avanpremieră în România, producția italiană La grande bellezza, distinsă cu Oscar pentru film străin în 2014.
Competiția Bucharest IFF începe astăzi în forță cu Short Term 12 (regia Destin Cretton), care este povestea pe cât de tristă, pe atât de luminoasă (și inspirată din tinerețea regizorului) a unui grup de voluntari dintr-un azil pentru copii cu probleme psihice din California. Filmul a fost distins cu Premiul pentru Cea mai bună actriță (Brie Larson), Premiul Juriului Ecumenic și Premiul Juriului Tânăr – Locarno 2013. Filmul va fi proiectat, începând cu ora 19.00, la Cinema Studio.
 
Tot la Cinema Studio, de la ora 17.00, în cadrul secțiunii Panorama, va fi proiectat provocatorul film al lui François Ozon, Jeune et jolie (Franța, 2013), povestea unei june de familie bună care decide, hodoronc-tronc, să se prostitueze. Jeune & jolie a fost lansat la Cannes în 2013 și nominalizat la Cesar – categoria „Tânără speranță” – pentru performanța complet lipsită de inhibiții a debutantei Marine Vacth.
 
Alan Partridge: Alpha Papa (regia Declan Lowney), considerat comedia verii în Anglia, va rula de la ora 21.00 la Cinema Studio. Steve Coogan (proaspăt premiat cu BAFTA pentru scenariul Philomenei) se întoarce la cultissimul personaj pe care l-a creat pentru BBC în anii '90, într-o primă și decisivă aventură pe marele ecran. Cinic, suprarealist și satiric până la sânge, Alan Partridge: Alpha Papa a făcut furori la festivalurile de la New York, Chicago și Rotterdam. Proiecție unică, în exclusivitate în România. A-ha!
 
De la ora 20.00, la Institutul Cervantes va fi proiectat debutul în regie al lui Sebastian Sepúlveda, Las niñas Quispe (2013), film premiat la Veneția în cadrul secțiunii paralele Settimana internazionale della critica.
 
Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, va avea loc în perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR - Studioul Horia Bernea, Cinema Elvira Popescu, Club Control și Institutul Cervantes.
 
Fiecare zi de festival se încheie cu petreceri în Control, clubul oficial al festivalului. Accesul este liber. Vă așteptăm.
 
 
Festivalul Internațional de Film București este organizat de Fundația Charta și se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Institutului Cultural Român, al Pirmăriei Municipiului București și al Uniununii Cineaștilor din România, sub Înaltul Patronaj al Alteței sale Regale Principele Radu al României.
 
Parteneri: Air France, Hotel Moxa, DHL, Abis Studio, The Beards Studio, Consiliul General al Municipiului București – Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.
Parteneri: Air France, Hotel Moxa, Love Plus, DHL, Abis Studio, The Beards Studio, Consiliul General al Municipiului București – Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.
 
Parteneri tradiționali: Noul Cinematograf al Regizorului Roman, Muzeul Țăranului Român, Asociația Culturală Macondo, Independența Film, Institut Francais de Bucarest, Ambasada Chile, Ambasada Italiei, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură, Cinelab.
 
Coproducător: TVR
 
Mașina oficială a Festivalului este oferită de Țiriac Auto
 
Parteneri de ospitalitate: Peroni, Cramele Rotenberg,Taverna Sârbului, Shift, La Copac, Old Nick Pub, Black Jack
 
Clubul festivalului: Control
 
Eveniment recomandat de: Cocor Media Channel
 
Partener media principal: Kiss FM
 
Parteneri media: Hotnews, HBO, Cațavencii, All Hollow, Gazeta Sporturilor, Vice, 9 AM, Evenimentul Zilei, Cinemagia, IQ Ads, Film Reporter, Cinefan, CinemaRx, Think Outside the Box, Sub 25, PeTeava, Getlokal, Cooperativa Urbana, Koolhunt, Orasulm.eu, Studentie.ro, ziare.com, B365.ro, Urbo.ro, UrbanThings, ALDmovieland, Blog de Cinema, La un ceai, Pink Stripe, AaRc.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii