Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dublă lansare de carte românească la Editura Niram Art, Madrid

ro

09 Jun, 2011 16:25 1586 Marime text

Vineri, 10 iunie 2011, va avea loc la Madrid, lansarea celor mai recente patru titluri publicate de Editura Niram Art: două volume de eseuri semnate de scriitori spanioli, un volum eseistic semnat de scriitorul român stabilit în Spania, Fabianni Belemuski, și romanul „Gaura - Apă Vie, Apă Moarta" al scriitorului Ștefan Mitroi, în traducere spaniolă. Coperta îi apartine fotografului român Bogdan Ater, iar traducerea lui Fabianni Belemuski.

Lansarea editorială va avea loc la Facultatea de Filosofie a Universității Complutense din capitala Spaniei, în prezența a numeroși studenți, cadre universitare, scriitori și jurnaliști. Editura Niram Art a fost înființată anul trecut de artistul plastic român Romeo Niram și a publicat până acum volume de eseu, proză scurtă, poezie și roman, semnate de autori români (atât rezidenți în Spania cât și din Româania) și spanioli. „Gaura" este cel de al doilea titlu din literatura română contemporană care apare, în traducere spaniolă, la editura Niram Art, după volumul „Securiștii au fost extratereștri", al lui Constantin T. Ciubotaru (2010).

Ștefan Mitroi, recent distins cu Premiul Academiei Române, pentru romanul „Dulce ca pelinul", și cu Premiul Clubului de Proză al Asociației Scriitorilor din București, s-a născut în anul 1956. Și-a început cariera literară ca jurnalist și nuvelist (4 volume). Posterior, a publicat poezie (7 volume), cărți pentru copii (4 volume), 6 romane și teatru (2 volume). Ultimul său roman a fost publicat în 2010. Două dintre romanele sale au apărut în limbile franceză și portugheză.

Romanul „Gaura" va fi prezentat de criticul literar Dan Caragea. Evenimentul se va desfășura în prezența autorului Ștefan Mitroi. Vor mai interveni: Miguel Angel Galán Segovia, directorul Editurii Niram Art, prof. Débora Galán Ragel, scriitorii Héctor Martínez Sanz, Diego Vadillo Lopez și ziarista Wendy Jaclyn Moriel Maldonado.

„GAURA este, înainte de toate, romanul unei călătorii ad inferos, în căutarea lumii de dincolo, zisă ireală sau fantastică, dar, despre acest adevăr, Ștefan Mitroi are „ingenua" întelepciune de a se îndoi. Lumile sale sunt deopotriva reale, căci imaginarul romancierului se țese din memoriile colectivitătii natale, din visele și basmele pe care și le plăsmuiește pentru copilul din el, din jocul manierist al „lumii pe dos", din meșteșugiri poetice și din scenete dramatice răscroite din eternul teatru al vieții. Mitroi scrie într-un fel sincretic, urzind abil epicul, liricul și dramaticul. GAURA (un cuvant „adânc", care ne vine din substratul traco-iliric) este, deopotrivă, și romanul unui călător care își împlinește destinul. (...) Țăranul său este un om pur și simplu aidoma tuturor pământenilor, dar care viețuiește într-un spațiu mental al memoriei colective în care sacrul, în sensul lui Eliade, încă nu a căzut în profan." (Dan Caragea)

Cel de al doilea scriitor român, prezentat în aceeași seară, este tânărul Fabianni Belemuski, aflat la cel de al doilea volum, intitulat „Deconstrucție". Volumul propune o viziune critică asupra actualului curent care domină panorama intelectuală mondială, „deconstrucția". Născut în România, Fabianni Belemuski a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Complutense din Madrid și a realizat un master în Filosofie, la aceeași universitate. Este directorul revistei Niram Art și corespondent al mai multor ziare și reviste din Spania. Anul trecut, a primit premiul pentru Critică, acordat de Mișcarea de Artă Contemporană din Portugalia.

In aceeași seară, vor fi lansate și volumele „Maranatha", care cuprinde trei eseuri despre Vechiul Testament, semnate de scriitorii Héctor Martínez Sanz, Fabianni Belemuski, Diego Vadillo Lopez și "Lirism la orizontală", eseuri despre poetul spaniol Carlos Edmundo de Ory, semnat de Diego Vadillo Lopez.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii