Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jucării contrafăcute şi articole din plastic nedeclarate, în valoare de 17.000 euro, reţinute de inspectorii vamali constănţeni

ro

12 Mar, 2013 18:50 944 Marime text
În data de 12 martie 2013 inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud au descoperit şi reţinut jucării susceptibile a fi contrafăcute şi articole din plastic nedeclarate, în valoare totală de aproximativ 17.000 euro, ca urmare a unui control amănunţit efectuat asupra a trei containere sosite din China pentru societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti şi jud. Ilfov, comuna Afumaţi. În data de 12 martie 2013 inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra a trei containere sosite din China pentru societăţi comerciale cu sediul în
Bucureşti şi jud. Ilfov. Ca urmare a controlului vamal efectuat, inspectorii vamali au descoperit maşinuţe de jucărie, scaune din carton presat, abţibilduri tip tablou, inscripţionate Disney şi Strawberry Shortcake, în valoare de 14.450 Euro, mărfuri susceptibil a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective.

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. De asemenea, inspectorii vamali au descoperit articole din plastic (cuiere, cleşti de rufe, caserole, seturi condimente), mărfuri nedeclarate, în valoare de aproximativ 2700 euro. Marfa a fost confiscată, iar societatea importatoare a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 4 000 lei.

Compartimentul de Informare Publică al DRAOV Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii