Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rompetrol Rafinare – majorare cu 48% a cifrei de afaceri, pe fondul creșterii vânzărilor și al rezultatelor operaționale pozitive

ro

15 May, 2014 15:17 1794 Marime text
Principalii indicatori financiari – Consolidat Moneda T1 - 2014 T1 - 2013 %
Cifra de afaceri brută USD 1.306.748.884 884.337.090 48%
Profit operaţional (EBITDA) USD 9.375.045 (119.038) N/A
Rezultatul net USD (26.826.765) (25.183.244) N/A
Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat în primul trimestru al anului o cifră consolidată de afaceri de 1,3 miliarde USD, în creștere cu 48% față de perioada similară din 2013 și un rezultat operațional de 9,3 milioane USD față de o valoare negativă de 120k USD.
 
Rezultatele financiare consolidate ale companiei au fost influențate pozitiv de creșterea cantităților produse si vândute față de aceeași perioadă a anului trecut şi negativ de evoluţia cotațiilor internaționale la țiței și produsele petroliere. Pe fondul unei reduceri cu 8% pentru benzină și 5% pentru motorină în T1 2014, țițeiul s-a diminuat cu 4%, media acestora situându-se la peste 108 USD/bbl pentru țițeiul de tip Brent și circa 107.5 USD/bbl pentru cel de tip Urals.
 
Investițiile realizate de KMG Internațional și unicul său acționar – KazMunayGas, au asigurat rafinăriei Petromidia atingerea în perioada ianuarie – martie 2014 a unor recorduri în ceea ce privește nivelul producției, eficiența energetică și randamentele obținute pentru produsele albe (benzină și motorină). Astfel, cantitatea prelucrată în T1 a fost, în condții de iarnă, în medie, de 13.000 tone/zi, cea mai ridicată de la înființarea acesteia (1979), iar randamentul atins pentru benzină și motorină a fost de peste 86%, depășind nivelul din 2013 - 85,6% - cel mai bun din istoria rafinăriei.
 
De asemenea, reducerea costurilor de operare, în paralel cu creşterea disponibilităţii mecanice şi a celei operaţionale au permis o îmbunătăţire a indicelui de eficienţă energetică (Energy Efficiency Index), care s-a situat la 101 puncte, cel mai bun nivel trimestrial obţinut de rafinărie până în prezent. Pe parcursul anului 2013, nivelul record al EEI a fost de 104 puncte.
 
O evoluție pozitivă au avut-o, totodată, exporturile, care s-au situat la un nivel de peste 600 milioane USD în T1 2014. Exporturile s-au ridicat la 1,7 miliarde USD în 2013, iar estimările indică o creștere a acestora cu 20 – 30% în 2014.
 
Pentru acest an, investițiile programate sunt estimate la peste 35 milioane USD și vor consta în principal în continuarea lucrărilor uzuale de mentenanță, în derularea lucrărilor de suport operațional ce au ca scop îmbunătățirea condițiilor tehnologice și maximizarea randamentelor în urma prelucrării țițeiului. Petormidia acoperă 43% din capacitatea de rafinare a României, are o capacitate de prelucrare de peste 5 milioane tone/an, iar investițiile totale realizate de KMG International și KazMunayGas pentru această platformă se ridică la peste 1,3 miliarde USD. 
 
Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 319,6 milioane USD în primul trimestru al anului 2014. În 2013, contribuția a fost de 1,4 miliarde USD la bugetul de stat.
 
Segmentul de rafinare și petrochimie
 
  Moneda T1 - 2014 T1 - 2013 %
Financiar        
Cifra de afaceri brută  USD 1.212.993.490 778.884.387 56%
EBITDA  USD (5.285.822) (9.620.036) N/A
Rezultatul net  USD (30.204.897) (25.168.151) N/A
Operaţional        
Materii prime prelucrate   kt 1.189 621 91%
Vânzări carburanţi intern   kt 343 242 42%
Vânzări carburanţi export   kt 549 250 120%
Vânzări produse petrochimice   kt 39 33 20%
Notă: Segmentul de rafinare și petrochimie cuprinde rezultatele societății Rompetrol Rafinare SA (care operează rafinăriile Petromidia și Vega) împreună cu activitatea petrochimică și rezultatele Rompetrol Petrochemicals SRL.
 
Cifra de afaceri a Rompetrol Rafinare a atins 1,21 miliarde USD în trimestrul I 2014, în creștere cu 56% față de aceeași perioadă a anului 2013, fiind influențată de vânzarea unor cantități mai mari de produse petroliere, în pofida scăderii cotațiilor internaționale ale acestora.
 
În T1 2014, cotația medie a benzinei a scăzut cu 8%, iar cea pentru motorină cu 5%, nivelurile înregistrate situându-se la 961 USD/t pentru benzină și la 919 USD/t pentru motorină.
 
Vânzările de carburanți s-au ridicat la peste 892 mii tone în T1 2014, mai mari cu 81% comparativ cu perioada similară a anului trecut (492 mii tone). Vânzările pe piața internă au crescut cu 42%, în timp ce vânzările de carburanți către piețele externe au crescut cu 120% față de T1 2013.
 
Nivelul ridicat al vânzărilor a fost obținut prin creșterea consistentă a producției rafinăriei Petromidia. În trimestrul I 2014, producția totală de materie primă a rafinăriei a fost de 1,18 milioane tone, în creștere cu 87% față de perioada similară a anului trecut, când au fost procesate 0,63 milioane de tone, pe fondul reviziei programate din perioada martie – aprilie 2013 pentru realizarea lucrărilor tehnologice.
 
De asemenea, gradul de utilizare a capacității de rafinare a fost de 90,51% în T1 2014, în creștere cu 16% față de perioada similară a anului trecut.
 
În ceea ce privește rafinăria Vega, materia primă prelucrată în trimestrul I 2014 a fost de peste 51.591 tone, în creștere cu 66% comparativ cu trimestrul I 2013 (aproximativ 31.996 tone).
 
Începând cu 1 ianuarie 2014, activitatea petrochimică a fost preluată de Rompetrol Rafinare SA. Pentru primele 3 luni din 2014, față de aceeași perioadă a anului trecut, rezultatele segmetului petrochimic au fost influențate de volatilitatea pieței de profil, în special în martie 2014, când marjele pentru produsele petrochimice au scăzut. Comparativ cu sfârșitul anului 2013, în martie 2014, cotațiile pentru propilenă au crescut cu 7%, în timp ce cotațiile polipropilenei au crescut doar cu 2%.
In T1 2014 vânzările produselor petrochimice au crescut cu 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
 
Operarea instalaţiilor de pe platformele industriale Petromidia și Vega se realizează în acord cu cele mai ridicate standarde de performanţă, asigurând în acelaşi timp respectarea angajamentelor asumate privind protecţia mediului.
 
Segmentul de distribuție
 
  Moneda T1 -  2014 T1 - 2013 %
Financiar        
Cifra de afaceri brută      USD 645.882.243 503.210.849 28%
EBITDA      USD 12.819.513 7.384.694 N/A
Rezultatul net      USD 1.547.584 (1.067.617) N/A
Operaţional        
Cantități carburanți vândute retail          kt 135 134 1%
Cantități carburanți vândute en-gros         kt 194 117 65%
Nota: Segmentul de distributie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas
În T1 2014 cifra de afaceri pentru segmentul de distribuție s-a ridicat la 645,8 milioane USD, în creștere cu 28% comparativ cu trimestrul I 2013, fiind influențată pozitiv de volumele en-gros vândute, care au crescut cu 65% față de aceeași perioadă a anului 2013.
 
Deși cotațiile internationale (FOB Med Italy) au scăzut în medie cu 8% pentru benzină și cu 5% pentru motorină pe fondul unui curs de schimb RON/USD în scădere cu 1%, în trimestrul I 2014 față de aceleași perioadă a anului trecut, rezultatele financiare ale segmentului de distribuție au fost influențate pozitiv, în mare parte, de optimizarea canalelor de vânzare și de programul de reducere a costurilor.
 
La sfârşitul lunii martie 2014, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea peste 750 de puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile.
 
* Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A., inclusiv activitatea de petrochimie și cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L, Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. şi Rompetrol Gas S.R.L.
** Rezultatele prezentate sunt neauditate şi consolidate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
 
 
Departamentul de Relații Publice și Comunicare
KMG International/Rompetrol
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii