Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:11 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rompetrol lansează un nou concept al staţiilor de distribuție

ro

19 Sep, 2013 16:24 668 Marime text
Grupul Rompetrol, prin compania Rompetrol Downstream, lansează astăzi noul concept al staţiilor de distribuţie carburanţi, în urma finalizării lucrărilor de modernizare a benzinăriei situate în localitatea Otopeni. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 1 milion USD.

„Noul concept vine în întâmpinarea clienților noștri cu un design premium, fiind o îmbinare între nevoile și așteptările acestora cu cele mai bune soluții tehnice. Rezultat al unei intense activităţi de cercetare, această stație definește noul standard de calitate a rețelei Rompetrol și asigură un cadru modern pentru produsele realizate de cea mai mare și modernă rafinarie din Romania și Europa de Sud-Est.
Acesta va susține obiectivul Grupului de extindere și consolidare a activităților de retail în regiunea Mării Negre. Elementele definitorii ale conceptului se vor regăsi până la finele anului în 25 de stații Rompetrol, dar și în 3 noi benzinării, valoarea totală a investiției ridicându-se la 17 milioane USD” declară Zhanat Tussupbekov, Director General Executiv al  Grupului Rompetrol.

În afară de facilităţile deja existente în reteaua Rompetrol (gama Efix, serviciul de plată la pompă Fill&Go, restaurantul Hei), noile staţii sunt caracterizate prin schimbarea elementelor de identitate vizuală (logo) a Grupului Rompetrol, printr-un ambient distinct, care include o arhitectura moderna si o reorganizare a spatiului interior si prin  calitatea materialelor si a finisajelor alese.

Stațiile sunt prevăzute cu pompe de ultimă generație, dotate cu sisteme multimedia, înregistrează un consum redus de energie, pe baza unui sistem de iluminat cu tehnologie LED, iar serviciile de restaurant aduc un concept unic pe piața locală, de preparare a produselor gastro - Croust’wich.
De asemenea, stația Rompetrol Otopeni are de un dispozitiv de plată automată a facturilor de utilități și telefonie, de internet Wifi, salon închis pentru fumători, precum și locuri de parcare suplimentare.

La sfârșitul anului 2012, Rompetrol Downstream a reînnoit gama de produse premium prin lansarea benzinei și motorinei EfixS. Cele doua tipuri de carburant asigură o creştere a performanţelor automobilului, a randamentului şi fiabilităţii motorului, datorită aditivilor speciali folositi.  În plus,  conţine şi un amestec de componenţi activi pentru protecţia motorului, asigurând o bună funcţionare a acestuia.

Activităţile de retail ale Grupului Rompetrol sunt desfăşurate în peste 1.100 puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Franţa şi Spania.

În România,  compania operează peste 753 puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.


Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
Grupul Rompetrol

Ti-a placut articolul?

Comentarii