Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe 17 aprilie, Cupa Liceelor la Street Dance ii provoaca la dans pe liceenii din Bistrita si Galati

ro

16 Apr, 2010 20:33 1465 Marime text

Sambata, 17 aprilie, doua orase vor fi cuprinse de emotiile Cupei Liceelor la Street Dance 2010: la Bistrita, etapa locala are loc la Sala Polivalenta, iar la Galati, competitia se va desfasura in Casa de Cultura a Studentilor. In total, 15 licee se vor lupta sambata pentru ocuparea podiumului si pentru un loc in Finala Nationala din 13 iunie.

Publicul bistritean va avea ocazia sa revada patru trupe care au dat spectacol si la editia precedenta, fiind vorba de reprezentatii Grupului Scolar Sanitar, Colegiului Tehnic INFOEL, Colegiului National Andrei Muresanu si Liceului de Arte Plastice Corneliu Baba. „Veteranii" vor da piept cu noii intrati in competitie: Colegiul National George Cosbuc, Grupul Scolar Agricol, Grupul Scolar Liviu Rebreanu si Liceul Teoretic Solomon Haita.

„Ne asteptam sa ridicam vizibil standardele fata de anul trecut, atat prin prisma organizarii, cat si a show-ului fiecarei trupe. Am avut ocazia sa crestem impreuna si acest lucru se va demonstra pe 17 aprilie. Ne bucuram ca in orasul nostru, tinerii sunt deja familiarizati cu Cupa Liceelor la Street Dance si pot spune ca o asteapta cu mare nerabdare", ne impartaseste Dora Incert, reprezentant al Asociatiei In Action - organizatorul evenimentului local, adaugand ca sambata peste 700 de spectatori vor umple Sala Polivalenta din Bistrita.

Pe scena Salii Polivalente vor mai urca si alte trupe de dans locale, Lotus, Meteor, In Action si MSB (Targu Mures), fiind doar cativa dintre invitatii speciali care au confirmat participarea. De muzica se vor ocupa formatiile Noi Astia si Boierii Nordului.

Si la Galati publicul va avea sansa sa revada o parte dintre trupele care au concurat anul trecut. Din cele sapte licee inscrise in competitie, Liceul Teoretic Emil Racovita, Colegiul National Alexandru Ioan Cuza si Liceul de Arta Dimitrie Cuclin vin sa recucereasca juriul si spectatorii cu miscarile lor. Suflul nou este adus de celelalte trupe, aflate la prima participare in cadrul Cupei Liceelor la Street Dance: Colegiul Economic Virgil Madgearu, Grupul Scolar Sf. Maria, Colegiul National Vasile Alecsandri si Colegiul National Mihail Kogalniceanu.

Trupele de street-dance DiCrew si Stance vor mai alunga din emotiile concurentilor si vor incanta publicul cu momentele lor de dans deja consacrate. „Am decis sa ne implicam si anul acesta in organizarea Cupei Liceelor la Street Dance, pentru ca vrem sa oferim tinerilor din Galati sansa de a experimenta dansul la un nivel superior: in cadrul unei competitii nationale. Este cu siguranta o experienta ce merita traita, atat de catre noi, ca organizatori, cat si de catre ei, in calitate de concurenti", declara George Ivanov de la Stance Crew - organizatorul etapei din Galati.

Sambata, aproximativ 400 de spectatori sunt asteptati sa treaca portile Casei de Cultura a Studentilor, costul biletului de intrare fiind de doar 5 ron si putand fi achizitionat si in ziua evenimentului.

Cele doua etape locale ale Cupei Liceelor la Street Dance 2010 sunt organizate de catre One Beat Studio (www.onebeat.ro) si Asociatia In Action (Bistrita) si Stance Crew (Galati).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii