Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:53 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pagini Aurii S.A. - Partener Oficial EUROPAGES

ro

11 Jul, 2011 18:49 960 Marime text

Pagini Aurii S.A. - Partener Oficial EUROPAGES  
 
Pagini Aurii S.A. a demarat în luna iunie colaborarea cu Europages, cea mai cunoscută platformă business-to-business europeană, devenind Partenerul Oficial Europages pe teritoriul României.

Europages a publicat prima ediţie a directorului încă din 1982, iar de cinci ani este o platformă exclusiv online. Printre acţionarii săi se regăsesc trei importanţi publisheri de ghiduri clasificate din Europa: "SEAT Pagine Gialle"- din Italia, "Yell Publicidad" - din Spania şi "Deutsche Telecom Medien” - din Germania.

“Pe lângă ghidul clasificat print şi online Pagini Aurii, probabil cel mai eficient instrument de targetare locală a clienţilor pe care îl au la îndemână IMM-urile din România, începând din această lună putem oferi clienţilor noştri şi posibilitatea de promovare la nivel internaţional a produselor şi serviciilor lor. Europages este modul cel mai performant de a asigura vizibilitatea clienţilor noştri în Europa către o audienţă internatională. Astăzi, Pagini Aurii devine o poartă importantă pentru exportatorii români către Europa”, a declarat Iulian Boantă, Director Marketing Pagini Aurii.

Europages, motorul de căutare european B2B, este un instrument profesional de referinţă din Europa. Conţine 2 milioane de companii selectate pentru dinamismul lor în importul şi exportul din toate sectoarele de industrii din 35 de ţări. Site-ul www.europages.ro este accesibil în 26 de limbi străine, oferă produse complexe şi targetare pe keywords către un public internaţional format din persoanele decidente din toate domeniile de activitate (3 milioane de vizitatori unici/lună si aprox. 6,8 milioane de căutări/lună).

EUROPAGES a dezvoltat şi o versiune pentru mobil care a devenit accesibilă online din mai 2011. Această versiune este dezvoltată pentru toate cele 26 de limbi ale site-ului şi este acesibilă la adresa europages.mobi. Scopul este să fie uşor, rapid şi confortabil de utilizat pentru persoanele de business care călătoresc pentru a-şi găsi şi localiza partenerii, agenţii, furnizorii şi angrosiştii din Europa şi Asia.

Despre Pagini Aurii SA

Pagini Aurii este liderul pieţei de ghiduri clasificate din România, deţinând cca. 70% din această piaţă. Din 2010, Pagini Aurii SA face parte din Heise Medien Grouppe, lider european în publicarea de ghiduri clasificate de informaţii business la nivel local. În decembrie 2008 a relansat paginiaurii.ro, transformându-l într-un motor de căutare business performant şi complex, construit pentru a oferi utilizatorilor săi căutări cu rezultate relevante. În portofoliul companiei se mai regăsesc brand-uri precum: Pagini Albe, Contact B2B şi Pagitur, site-ul de mobil m.paginiaurii.ro.

Compania editează anual 20 ghiduri (Bucureşti-Ilfov, Călăraşi-Ialomiţa, Galaţi-Brăila, Iaşi-Bacău, Prahova, Dolj, Argeş - Dâmboviţa, Mureş, Braşov, Arad, Bihor, Timiş, Cluj, Constanţa, Sibiu, Satu Mare-Maramureş, Covasna-Harghita, Suceava-Neamţ, Buzău-Vrancea, Hunedoara) cu o circulaţie de peste 1.000.000 copii, furnizând informaţii în mediul tipărit, online precum şi aplicaţii multimedia. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii