Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:05 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fresenius NephroCare Romania inaugureaza la Suceava cel de-al doilea centru de dializa Fresenius din Moldova

ro

06 May, 2010 01:31 2947 Marime text

alexandru-ciolan.jpgInvestiţia se ridică la valoarea de 3 milioane euro

Compania a obţinut în 2009 o creştere de 64%, ca urmare a deschiderii de centre noi, şi estimează pentru 2010 o creştere de 57%, efect al planurilor de extindere

Fresenius NephroCare România, liderul naţional al pieţei de servicii private de dializă, deschide la Suceava cel de-al doilea centru al său din regiunea Moldovei. Cu o investiţie de circa 3 milioane de euro, noul centru dispune de 44 de aparate de dializă Fresenius, are o capacitate de tratament de 260 pacienţi şi va fi deservită de 60 de angajaţi, dintre care 41 fac parte din echipa de personal medical specializat. Clinica Fresenius de la Suceava va fi inclusă în circuitul „Dializa de vacanţă". Astfel, toţi pacienţii români sau străini care doresc să meargă în vacanţă în zona Moldovei vor putea s-o facă, continuându-şi totodată tratamentul la standardele de calitate Fresenius.

Fresenius NephroCare a înregistrat în anul 2009 o cifră de afaceri de circa 102,6 milioane RON, în creştere cu 64% comparativ cu 2008. Creşterea provine din lansarea de noi centre la Piteşti, Oneşti şi Iaşi (extensie). În 2009, 1620 de pacienţi au beneficiat de tratament conform standardelor europene şi standardelor reţelei internaţionale Fresenius. Investiţiile în 2009 s-au ridicat la o valoare de 3,5 milioane euro, iar numărul angajaţilor a ajuns la 550, personalul crescând astfel cu circa 30% faţă de 2008.

Pentru 2010, reprezentanţii companiei estimează o creştere a afacerii de circa 57%. Obiectivele de creştere au la bază planificarea lansării de noi centre pe parcursul anului, primele finalizate deja fiind Satu Mare, Deva şi Suceava. În prezent, circa 2.000 de pacienti sunt trataţi în centrele Fresenius din România. Până la sfârşitul anului, numărul de angajaţi Fresenius NephroCare va ajunge la 750 (+35% faţă de 2009).

„Extinderea Fresenius în România urmăreşte asigurarea accesului unui număr cât mai mare de pacienţi la tratamente, consultaţii medicale specializate, produse de cel mai înalt nivel, incluzând şi medicaţie proprie, precum şi condiţii hoteliere la cele mai înalte standarde de calitate, aceleaşi ca în orice alt centru Fresenius din toată lumea", a declarat Dr. Alexandru Ciolan, Director General Fresenius NephroCare România. „Vrem să ne menţinem şi în 2010 poziţia de lider al pieţei publice şi private de servicii de dializă. De asemenea, vom rămâne un vector important al protocoalelor de calitate".

Anul trecut, aproximativ 8500 de pacienţi români au urmat tratamente de dializă (hemodializă şi dializă peritoneală). Dintre aceştia, circa 70% au ales centrele private.

„Piaţa privată de servicii de dializă s-a dezvoltat într-un ritm foarte alert în 2009. Cel mai probabil, anul viitor vom asista la o creştere a ponderii de la 70% la 80%", a completat Dr. Ciolan. „Pe de altă parte, consider că preocuparea operatorilor privaţi şi a autorităţilor specializate ar trebui să se îndrepte către sporirea calităţii serviciilor şi nu doar către creşterea numerică a centrelor, precum şi către evoluţia modului în care acestea sunt monitorizate şi evaluate. Astfel, s-ar încuraja investiţiile serioase în calitate, pacientul ar dispune de mai multe informaţii oficiale în momentul alegerii centrului şi bugetul destinat dializei ar fi mult mai eficient gestionat. Mai mult, consider că şi în sistemul public ar trebui asigurate aceleaşi standarde ca şi în mediul privat".

Fresenius NephroCare România deţine în prezent 12 centre de dializă în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Oradea, Bacău, Ştei, Braşov, Piteşti, Oneşti, Satu Mare, Deva şi Suceava.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii