Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:13 14 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de vehicule ale Gărzii de Coastă, asigurate de firma Fast Brokers - Broker de Asigurare (document)

ro

31 Jan, 2019 00:00 694 Marime text
Garda de Coastă Constanţa a atribuit un contract, în urma unei licitaţii publice, pentru achiziţionarea de asigurări auto aferente anului 2019. Licitaţia a fost încheiată pe data de 23 ianuarie. Conform licitatiapublica.ro, acordul-cadru are ca obiect prestări de servicii, constând în asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) a întregului parc de autovehicule aparţinând Gărzii de Coastă. Societatea care a primit contractul este Fast Brokers - Borker de Asigurare SRL. Valoarea finală nu era publicată, însă cea estimată din timpul licitaţiei se ridica la suma de 462.145 de lei.
 
Conform caietului de sarcini, 408 autovehicule vor avea nevoie de asigurare auto. Poliţele de asigurare vor avea inclus obligatoriu serviciul de decontare directă în conformitate cu Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciile produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
 

Fast Brokers - Broker de Asigurare SRL, în Registrul Comerţului 

 
Firma de brokeraj a fost înfiinţată în anul 2002, având sediul social în municipiul Bucureşti. Capitalul social subscris este de 200.000 de lei, valoarea unei părţi sociale fiind de 10 lei. Asociaţi în societate sunt: Liliana Gheorghiu, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 57,2%, 11.440 de părţi sociale, şi Iulian Valentin Gheorghiu, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 42,8%, 8.560 de părţi sociale. Administratorul societăţii este Iulian Valentin Gheorghiu.
 
În anul fiscal 2015, firma de brokeraj a avut un număr mediu de angajaţi de 12 persoane, cu un profit de 70.835 de lei. Anul fiscal 2016 a însemnat un profit de 90.782 de lei, cu un număr de 10 angajaţi. Iar anul 2017 a însemnat un profit de 376.564 de lei, cu nouă angajaţi.

În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe licitatiapublica.ro. 

Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii