Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SPIT Constanţa, contract cu Top Sistems SRL. Ce va livra

ro

02 Jun, 2021 00:00 3239 Marime text
  • SPIT Constanța a bătut palma cu o firmă din municipiu pentru furnizarea mai multor servicii IT
  • Consumabilele vor fi furnizate la anumite intervale de timp
  • Atribuirea a avut loc pe 26 mai 2021
 
Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța a atribuit un contract în urma unei licitații publice pentru asigurarea unor servicii de mentenanță periodică, inclusiv intervenții, constând în verificarea atât a echipamentelor informatice aflate în garanție, având drept scop păstrarea caracteristicilor inițiale și funcționarea acestora în parametrii stabiliți de fabricant cât și a echipamentelor informatice care nu se mai află în termenele de garanție, în vederea funcționării normale în continuare a acestora, furnizare, respectiv înlocuirea pieselor constatate ca fiind defecte în urma prestării serviciilor de mentenanță periodică, inclusiv a intervențiilor sau a solicitării de către autoritatea contractantă, furnizarea de accesorii compatibile cu echipamentele informatice – tastaturi, mouse-uri, flash drivere, având drept scop prelucrarea/stocarea informațiilor.
 
Atribuirea a avut loc pe 26 mai 2021, valoarea finală a achiziției fiind de 169.617,61 lei. Achiziția se va finaliza prin încheierea unui contract de achiziție publică cu un singur operator economic.
Obiectul contractului constă în achiziţionarea de către autoritatea contractantă în perioada 01.05.2021-31.12.2021 a următoarelor:
- servicii de mentenanţă la echipamentele informatice aflate în dotarea autorităţii contractante
- furnizare și instalare piese de schimb compatibile cu echipamentele informatice
- furnizare accesorii/consumabile compatibile cu echipamentele informatice.

Serviciile de mentenanță vor fi recepționate prin procese verbale în care vor fi detaliate serviciile prestate și piesele de schimb constatate ca fiind uzate/defecte, acestea fiind înlocuite cu piese noi furnizate de către prestator.

Consumabilele vor fi furnizate la anumite intervale de timp, în funcție de comenzile ferme înaintate autoritatea contractantă prin reprezentanții săi.

Operatorul economic va factura serviciile prestate inclusiv piesele/accesoriile/consumabilele înlocuite/furnizate, anexând fiecărei facturi documentele justificative.

În vederea derulării corespunzătoare a contractului, autoritatea contractantă va stabili un responsabil de contract în vederea monitorizării contractului de către acesta pe tot parcursul derulării. Acesta va recepționa cu reprezentantul operatorului economic serviciile prestate în luna respectivă. Plata de către autoritatea contractantă se va face în maximum 30 de zile de la primirea și înregistrarea facturii operatorului economic, însoțită de documentele justificative prestării serviciilor.
 
Firma câștigătoare este Top Sistems SRL. SC Top Sistems SRL are sediul social în municipiul Constanţa, pe bulevardul Tomis și este condusă de George Florin Trache (98,33%) și de Daniel Eugen Iordan (1,67%).
 
Administratorul SC  Top Sistems SRL este Daniel Eugen Iordan, pe care îl mai găsim și în SC Social Drive Care SRL.
 

Date financiare

 
Cifra de afaceri 2020 - 1.261.005 lei
Cifra de afaceri 2019 - 2.412.656 lei
Cifra de afaceri 2018 - 2.643.221 lei
Cifra de afaceri 2017 - 2.462.372 lei
 
Compania Top Sistems SRL a încheiat 342 contracte de achiziții publice in valoare totală de 4.350.029,28 lei.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
       
Top Sistems SRL a câștigat o licitație organizată de Academia Navală Mircea cel Bătrân (document)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii