Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:59 24 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În an electoral, Primăria Constanța plătește sute de mii de euro pentru evenimentele dedicate Zilelor Constanței (DOCUMENT)

ro

16 May, 2024 09:42 810 Marime text
 

Media Group Services Internațional SRL a câștigat contractul de prestări servicii privind serviciile necesare pentru organizarea evenimentului "ZILELE CONSTANȚEI" 2024 atribuit prin procedură proprie de Primăria Constanța.
 
Valoarea contractului este de 1.730.350 lei fără TVA, adică 346.000 euro fără TVA.

Perioada de desfășurare a evenimentului este între 17-21 mai 2024 iar intrarea la spectacole va fi liberă.

Potrivit caietului de sarcini al achiziției, vezi secțiunea „documente", pe scena amplasată în Piața Ovidiu vor evolua Anișoara & Iuliana Beregol, Jean Gavril, Motans, Diskoteka, Emilian Delia, Trupa Nada, Elena Gheorghe, Andreea Banică, Florin Ristei, Voltaj, Ionuț Galani, Trupa L.A. și 3 Sud Est .

Rectalul fiecărui artist/trupă va avea o durată de minimum 40 de minute.

Totodată, în cadrul proiectului „Spectacole la tine Acasă!", pe 2 autobuze etajate din flota CT BUS, care vor fi transformate în scene mobile, se vor desfășura concerte în zilele de 18 și 19 mai 2024 începând cu orele 17:00, în 6 locații din municipiul Constanța cu artiști constănțeni.


Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante în cadrul achiziției au fost:
- Vergil Chitac, primar;
- Ionuț Rusu, viceprimar;
- Fulvia Antonela Dinescu, secretar municipiu;
- Georgeta Gheorghe, director executiv;
- Oana Dobre, șef serviciu;
- Lenuța Petcu, șef serviciu;
- Alin Cezar Vintilă, director executiv;
- Andreea Stan, director executiv adj.;
- Mihaela Popescu, director executiv;
- Simona Marinela Radu, șef serviciu.
 
Despre Media Group Services Internațional SRL


Firma are sediul în București, sector 3, Str. SPL. Unirii, nr. 165, a fost înființată în 2001 și desfășoară activități ale agențiilor de publicitate.

Cifra de afaceri raportată în 2022 a fost de 74,082,803 lei, profitul de 7,334,899 lei la un număr de 61 de angajați. după de activitate.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 34.85%.

Acționarii firmei sunt  Nova Music New Media SRL și AG Radio Holding SRL iar administrator este Constantin Florin Ciobică.

Compania figurează cu 233 de achiziții directe din fonduri publice, potrivit www.termene.ro.

În 2023 a câștigat contracte în valoare totală de 330.000 lei.

AG Radio Holding SRL

A.G. Radio Holding SRL este controlată de Nova Music New Media SRL, cu 99.99 % din capitalul social, și de Antenna Group BV, din Olanda iar administratori sunt: Constantin Florin Ciobică, Daniel Klinger, Kmpg Audit SRL, Monica Liana Ilas, Florin Ciprian Sitaru și Valeria Nicoleta Iliescu

În 2022, Municipiul Constanţa a plătit către AG Radio Holding SRL suma de 439.390 lei fără TVA/88.000 euro la cursul anului trecut pentru servicii de realizare a unei manifestări cultural artistice dedicate „Zilei Constanței” 2022, un oncert, focuri de artificii și video mapping, toate organizate de  AG Radio Holding SRL.

De asemenea, Primăria Constanța plătește alți 178.000 lei  pentru achiziționarea serviciilor prestate de artiști stradali pentru aceleași evenimente societății ABC Producție de Evenimente SRL, din București, înființată în 2011, vezi secțiunea „citește și".

Pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.

În secțiunea „documente", puteți studia caietul de sarcini aferent achiziției.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Cumpărări directe Un singur ofertant vrea să asigure prezența artiștilor stradali de Zilele municipiului Constanța! (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii