Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:35 29 03 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iridex Group Salubrizare SRL a încheiat un contract de sortare și tratare a deşeurilor cu Primăria Siliștea (DOCUMENTE)

ro

01 Feb, 2023 00:00 1218 Marime text
  • Valoarea contractului este de 154.144.23 lei fără TVA
  • Durata contractului va fi de 18 luni, fiind inclusă în contract clauza de încetare a acestuia la momentul atribuirii contractului de concesionare de către ADI Dobrogea
  • Pentru colectare separată și transportul separat al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții se vor încheia contracte separate cu operatorii economici și instituțiile ce își desfășoară activitatea pe raza UAT Siliștea
 

 
Primăria Siliștea a atribuit societății Iridex Group Salubrizare SRL contractul de delegare a gestiunii activităților de colectare separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții.

Contractul are ca obiect prestarea de către Operatorul Economic a următoarelor activităţi componente ale serviciului de salubrizare:
- colectarea și transportul deşeurilor menajere reziduale, cantitate estimată 275 tone;
- colectarea și transportul deşeurilor menajere reciclabile, cantitate estimată 19,5 tone.

Durata contractului va fi de 18 luni, fiind inclusă în contract clauza de încetare a acestuia la momentul atribuirii contractului de concesionare de către ADI Dobrogea.

Pentru colectare separată și transportul separat al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții se vor încheia contracte separate cu operatorii economici și instituțiile ce își desfășoară activitatea pe raza UAT Siliștea.

Valoarea contractului este de 154.144.23 lei fără TVA.
 
Despre Iridex Group Salubrizare SRL

 
Acționarii Iridex Group Salubrizare sunt Iridex Group, reprezentată de Florin Pascu, societatea Servicii Salubritate București, reprezentată de Cristian Pascu, și Olga Anghel.

Firma Iridex Group Salubrizare și-a schimbat anul trecut sediul din comuna Costinești, satul Schitu, în București, Sectorul 1, Șoseaua București - Ploiești.
 
Profit și cifră de afaceri
 
Potrivit www.Confidas.ro, Iridex Group Salubrizare a fost înființată în 2008 și se ocupă de „colectarea deșeurilor nepericuloase“.

Pachetul majoritar de acțiuni este deținut de Iridex Group, cu 70,55%, de Olga Anghel, cu 14,94% și Servicii Salubritate București SA, cu 14,5%.
Administrator și director general este Dan Tiberiu Anghel.

În perioada 03.01.2013 - 02.07.2021, compania Iridex Group Salubrizare SRL a încheiat 342 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 198.077.327,53 de lei, potrivit www.confidas.ro.

În 2021, compania a avut peste 1.100 de angajați, profit de 9.512.528 lei și o cifră de afaceri de 100.059.352 lei.

Vă reamintim, compania a contestat luna trecută la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor procedura de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Delegarea gestiunii activităților de colectare, transport și transfer a deșeurilor municipale în județul Constanța”, organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Constanța.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe licitatiapublica.ro.
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Iridex Group Salubrizare SRL a încheiat un contract de sortare și tratare a deşeurilor cu Primăria Mircea Vodă (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii