Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:55 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cumpărări directe Constanța Miruna Proiect SRL Năvodari asigură servicii de cadastrare pentru Primăria Mihai Viteazu, din județ (DOCUMENT)

ro

15 Mar, 2024 13:25 594 Marime text
  • Miruna Proiect SRL este deținută și administrată de Lenuța Trucă și Petre Trucă.
Miruna Proiect SRL din Năvodari a semnat cu Primăria Mihai Viteazu, prin cumpărare directă, contractul vizând serviciile de cadastrare, intabulare și dezmembrare a terenurilor din intravilan și extravilanul comunei.
 
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se face precizarea că valoarea contractului este de 100.000 de lei fără TVA, adică peste 20.000 de euro, la cursul actual.
 
Denumirea contractului este „Servicii de cadastru, intabulare și dezmembrare privind domeniul public și privat“, iar în descriere se precizează că achiziția presupune „ridicări topografice, măsurători necesare pentru întocmirea documentațiilor de cadastru și intabulare privind domeniul public și privat al terenurilor din intravilanul și extravilanul comunelor“.
 
Despre Miruna Proiect SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 15 martie 2024, Miruna Proiect SRL a fost înființată în anul 2004, are sediul social în Năvodari, pe strada Berzei și se ocupă de activități de inginerie și consultanță tehnică legată de acestea.
 
Asociați cu părți egale sunt Lenuța Trucă și Petre Trucă, ambii fiind și administratorii societății.
 
Conform termene.ro, societatea figurează cu 69 de achiziții directe (Comuna Mihai Viteazu, Comuna Poarta Albă, Comuna Istria printre autoritățile contractante).
 
În 2022, Miruna Proiect SRL a declarat trei angajați, profit peste 170.000 de lei și cifra de afaceri peste 460.000 de lei.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cumpărări directe Constanța
Primăria Cogealac vrea să construiască o piață agro-alimentară supraetajată! Casa Proiect Instal Consult SRL întocmește SF, cu peste 50.000 de euro (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii