Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:11 29 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Trump și Zelenski anunță progrese majore! Pacea în Ucraina, aproape de finalizare

ro

29 Dec, 2025 08:30 181 Marime text

 
  • Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat duminică după amiaza (ora locală) că un acord de pace între Rusia și Ucraina este „foarte aproape”, după ce a avut o întâlnire de aproape trei ore cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, desfășurată la reședința sa Mar-a-Lago din Florida. 

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat duminică după amiaza (ora locală) că un acord de pace între Rusia și Ucraina este „foarte aproape”, după ce a avut o întâlnire de aproape trei ore cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, desfășurată la reședința sa Mar-a-Lago din Florida. Trump a precizat însă că există în continuare diferențe de opinie legate de viitorul statut al regiunii Donbas, relatează Reuters și EFE, conform Agerpres.

„Cred că ne apropiem” de finalizarea unui plan de pace, a spus Trump într-o conferință de presă comună cu Zelenski, adăugând că au vorbit și cu mai mulți lideri europeni în cadrul întâlnirii. „Consider că facem progrese foarte bune. Suntem foarte aproape. Există una sau două probleme sensibile, foarte dificile, dar cred că evoluăm bine. Am făcut multe progrese astăzi și în ultima lună„, a declarat liderul american.

La rândul său, președintele ucrainean a subliniat că întâlnirea a fost pozitivă și a precizat că părțile au convenit să se reunească „în săptămânile următoare” pentru „a finaliza aspectele discutate”, fără a oferi detalii despre locul sau data exactă a întâlnirii.

În privința garanțiilor de securitate, Zelenski a declarat că acestea sunt „100% agreate” între Statele Unite și Ucraina, în timp ce Trump a apreciat nivelul acordului la „95%”.


Întâlnirea de duminică dintre cei doi lideri are loc după ce, joi, Zelenski a purtat o convorbire telefonică cu emisarii Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner, cu care a discutat unele „idei noi” privind modul de a ajunge la pace în Ucraina, legat de formate, întâlniri și foaia de parcurs a discuțiilor. De asemenea, Trump a vorbit la telefon cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, înainte de întâlnirea cu Zelenski, și a spus că îl va suna din nou pe Putin după întâlnirea cu președintele ucrainean.

Volodimir Zelenski încearcă să obțină sprijinul Washingtonului pentru un plan cu 20 de puncte, după ce administrația Trump a prezentat la sfârșitul lunii noiembrie o propunere de 28 de puncte, care a neliniștit Kievul și aliații săi, deoarece reflecta mai multe poziții ale Rusiei. De atunci, Kievul și partenerii săi europeni au lucrat la un plan alternativ, inclusiv în cadrul unor întâlniri recente la Berlin și Miami cu oficiali de rang înalt ai administrației Trump, în timp ce Washingtonul a purtat și discuții separate cu Moscova.

Planul de pace în 20 de puncte, respins de Moscova, include un pact de neagresiune cu Rusia și garanții de securitate din partea SUA pentru Ucraina, similare cu cele ale NATO. În ceea ce privește situația teritorială, Kievul propune două opțiuni: menținerea actualei linii a frontului sau stabilirea unei zone demilitarizate în părți ale regiunii Donețk controlate încă de Ucraina și revendicate de Rusia.


Acord pentru negocieri prin intermediul unui „grup de lucru”

Vorbind în conferința de presă alături de președintele ucrainean, Donald Trump a anunțat că atât Rusia, cât și Ucraina și-au exprimat acordul de a negocia prin intermediul unui „grup de lucru” format din principalii lor colaboratori, pentru a finaliza un acord de pace privind conflictul din Ucraina „în săptămânile următoare”.

Potrivit lui Trump, grupul de lucru american îi va include pe emisarii Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele președintelui, precum și pe secretarul de stat Marco Rubio și pe șeful Statului Major General, generalul Dan „Raizin” Caine.

„Ucraina va trimite oameni foarte buni, care au participat la prânzul de astăzi (la Mar-a-Lago)”, a adăugat Trump, precizând că, în convorbirea telefonică anterioară cu președintele rus, a obținut acceptul Kremlinului pentru această mediere.


Trump a subliniat că „este important de precizat că grupul de lucru va colabora și cu Rusia, pentru că, dacă acționăm doar între noi, nu vom rezolva problema”.

Zelenski a declarat, alături de Trump, că speră ca acest grup de lucru „să ia decizii în ianuarie” privind șase documente de lucru care ar trebui să rezolve diferențele privind încetarea focului, garanțiile de securitate pentru Kiev din partea NATO și a Europei și viitorul regiunilor estice ucrainene ocupate de Rusia din Donbas.


Potrivit unui comunicat al Kremlinului, în cadrul convorbirii telefonice de peste o oră purtate duminică cu Trump, Putin „a acceptat propunerea americană de a rezolva situația din Ucraina prin înființarea unor grupuri de lucru. Unul se va ocupa de aspectele legate de securitate, iar celălalt de aspectele economice”.

Ucraina se pregătește pentru alegeri prezidențiale

EFE notează că Ucraina a început deja pregătirile și pentru organizarea alegerilor prezidențiale. Un grup de lucru format din reprezentanți ai mai multor partide - conform instrucțiunilor date de președinte - a avut prima întâlnire pentru a discuta obstacolele juridice, de securitate și organizatorice.

Potrivit lui Zelenski, Ucraina ar putea organiza simultan alegerile și un referendum privind documentul de 20 de puncte. Organizarea alegerilor în timp de război a fost o opțiune nepopulară în Ucraina, respinsă de toate principalele forțe politice, și ar necesita modificarea legislației.

Cu toate acestea, sub presiunea lui Trump, Kievul s-a arătat recent deschis la această idee, într-un gest perceput ca o încercare de a împiedica Moscova și Washingtonul să invoce argumentul că guvernul ucrainean este ilegitim.



Citește și:
VIDEO. Întâlnire crucială în Florida! Președintele Zelenski a ajuns la Mar-a-Lago pentru discuții cu Donald Trump
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii