Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:40 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a primit astazi un grup de consilieri din Cogealac care au solicitat dizolvarea Consiliului Local

ro

14 Jun, 2010 22:25 1178 Marime text

Un grup de opt consileri locali din comuna Cogealac s-a adresat astăzi prefectului județului Constanța cu un memoriu prin care aduc la cunoștință faptul că există posibilitatea dizolvării de drept a Consiliului Local Cogealac, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 55 alin. 1 lit. A din Legea nr. 215/2001 a admistrației publice locale, republicate, cu modificările și completările ulterioare: „Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept: a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale".

Potrivit memoriului înaintat, Consiliul Local Cogealac nu s-a mai întrunit în mod legal din 12 aprilie 2010, îndeplinindu-se astfel prevederile legale pentru dispunerea măsurilor privind sesizarea instanței judecătorești pentru constatarea dizolvării de drept. De asemenea, în același document cei opt consilieri au inserat douăzeci și unu de puncte prin care menționează acțiuni ale primarului considerate a fi îndreptate împotriva comunității locale sau care sunt suspectate de a fi fost întreprinse fără respectarea normelor legale.

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz va analiza memoriul, urmând ca după verificarea acestuia să dispună în consecință.

Nr. 137/CP/14.06.2010
Cancelaria Prefectului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii