Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:15 19 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Furnizorii de servicii de telefonie respecta decizia ANCOM privind informarea utilizatorilor

ro

08 Jan, 2010 15:56 2368 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ
08.01.2010

Furnizorii de servicii de telefonie respectă decizia ANCOM privind informarea utilizatorilor în peste 90% din magazinele controlate
În ultimul trimestru al anului 2009, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a făcut 1.110 controale la punctele de lucru aparţinând unui număr de 28 de furnizori de servicii de telefonie sau parteneri ai acestora, pentru a verifica în ce măsură aceştia îndeplinesc obligaţiile de informare a utilizatorilor impuse de ANCOM prin Decizia nr.77/2009 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, care a intrat în vigoare pe 14 mai 2009. În peste 90% dintre magazinele controlate se respectau prevederile deciziei ANCOM.
Campania de control s-a desfăşurat în perioada 26 octombrie - 13 noiembrie 2009 în întreaga ţară, conform unor planuri judeţene care au ţinut cont de numărul punctelor de lucru proprii şi partenere ale fiecărui operator. ANCOM a efectuat la nivel naţional 343 de controale la punctele de lucru sau distribuitorii Orange România, 282 la Vodafone Romania, 249 la Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, 82 la Romtelecom, 46 la Telemobil, 40 la RCS&RDS, 32 la UPC Romania, 8 la New Com Telecomunicaţii, 5 la Atlas Telecom Network România, câte 3 la Euroweb şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii şi câte unul la Advanced Business Solutions International, Canal S, Combridge, Connet Ro, Datek Telecom, Dial Telecom, Digicom Systems, Idilis, Intersat, Media Sat, Net-Connect Internet, Nevi Telecom, Nextgen Communication, Telcor Communications, Thomas Hook Communications Romania, Trans Tel Services şi Voxility.
În urma acestor controale, ANCOM a constatat 178 de încălcări ale prevederilor impuse furnizorilor de servicii de telefonie în 88 de magazine. În cele mai multe cazuri nu se respectau caracteristicile afişului prin intermediul căruia operatorii trebuie să pună la dispoziţia utilizatorilor informaţii despre condiţiile de obţinere şi utilizare a serviciilor (sau afişul nu era deloc expus), nu se îndeplinea obligaţia de a oferi, înainte de încheierea contractului, materiale în formă tipărită sau electronică referitoare la planul tarifar ales, tarifele aplicabile pentru acces şi pentru apelurile naționale şi durata minimă a contractului, condiţiile de încetare a contractului înainte de termen şi penalităţile aplicabile sau nu se oferea clienţilor o copie a contractului-cadru şi a condiţiilor generale privind furnizarea serviciului de telefonie sau o copie a Procedurii privind soluţionarea reclamaţiilor utilizatorilor finali.
Ca urmare a acestor constatări şi în conformitate cu legislaţia din domeniul comunicaţiilor electronice, ANCOM a comunicat 88 de notificări privind intenţia aplicării sancţiunii celor 20 de operatori care nu au respectat Decizia nr. 77/2009. Notificările au fost comunicate începând cu data de 21 decembrie 2009, operatorii având obligaţia de a remedia neregulile sesizate în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. În caz contrar, aceştia sunt pasibili de amenzi de la 10.000 lei la 100.000 lei, pentru furnizorii cu o cifră de afaceri de până la 5.000.000 lei sau cu amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri, iar în cazul unor încălcări repetate, cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri, pentru furnizorii cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei.
Din cele 178 de încălcări constatate în urma controalelor ANCOM, un număr de 54 de abateri au fost înregistrate la puncte de lucru sau parteneri Orange, 30 la Cosmote, 11 la RCS&RDS, 9 la Romtelecom, 8 la Vodafone, 7 la Telemobil şi Combridge, 6  la Digicom Systems, Idilis, New Com Telecomunicaţii şi UPC, 5 la Atlas Telecom Network Romania, 4 la Nextgen Communication, Thomas Hook Communications Romania şi Trans Tel Services, 3 la Canal S şi Datek Telecom, 2 la Intersat şi Net-Connect Internet şi o abatere Euroweb Romania.
„Scopul Deciziei ANCOM este acela de a permite utilizatorilor să aleagă în cunoştinţă de cauză, să fie informaţi încă dinainte de semnarea contractului cu privire la condiţiile de furnizare a serviciilor pe care le achiziţionează. Controlul de la finele lui 2009 ne arată că operatorii s-au achitat în peste 90% din cazuri de obligaţiile pe care le aveau. Majoritatea abaterilor au fost constatate la partenerii furnizorilor şi vom verifica dacă vor fi remediate în termenul stabilit de ANCOM”, a declarat Cătălin Marinescu, Preşedintele ANCOM.
În anul 2009, ANCOM a adoptat o decizie prin care stabileşte setul minim de informaţii la care au dreptul clienţii furnizorilor de servicii de telefonie. În plus, în baza acestei decizii ANCOM va elabora şi pune la dispoziţia utilizatorilor finali o aplicaţie online pentru compararea tarifelor pentru serviciile de telefonie. Prevederile Deciziei nr. 77/2009 pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM, aici.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii este instituţia care stabileşte regulile pentru piaţa de comunicaţii din România şi veghează la respectarea acestora. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro.

Persoana de contact: Catalina DRAGOMIR, Sef Serviciu Comunicare, tel. 0372.845.417

Ti-a placut articolul?

Comentarii