Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:14 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

World Vision Romania Comunicat de presa - 28.02.2010

ro

01 Mar, 2010 02:06 2219 Marime text

mart.jpgCopiii sprijiniti de World Vision, din Cobadin,Corbu, Cumpăna, Medgidia, Cernavodă şi Cogealac, au confecţionat sute de marţişoare, felicitări şi bijuterii, cu ocazia zilei de 1 Martie. Timp de o lună de zile, artişti cu vârste cuprinse între 6 şi 20 de ani, s-au întrecut pe sine în încercarea de a crea obiecte mai frumoase decât în anii precedenţi, atractive şi vandabile. Din banii încasaţi se vor cumpăra mărgele, acuarele, pensule, material textil şi câte şi mai câte alte produse necesare într-un atelier, astfel încât activităţile derulate în mod constant la Cercurile de Artă din fiecare comunitate, să continue cu succes.

La Cogealac, 27 de adolescenţi, beneficiari ai Proiectului „Împreună pentru viitor", împreună cu 6 voluntari şi 35 de elevi ai Grupului Şcolar Cogealac, s-au întâlnit zilnic, chiar şi sâmbăta şi duminica, la Clubul de Artă din comună şi au meşterit 100 de mărţişoare şi felicitări, care s-au vândut deja în comunitate. Anul acesta, materiile de bază au fost pielea, plantele uscate şi mărgelele de nisip. Pentru prima dată, s-au confecţionat şi aţele de mărţişor, din fir de mătase şi acril. „S-a muncit foarte mult anul acesta. Copiii sunt deja experţi în creativitate, vin cu idei care te uimesc, cu tehnici noi, astfel încât pot afirma fără exagerare, că au devenit adevăraţi specialişti", precizează Georgeta Ciobanu, psiholog şi coordonator al Clubului de Artă. Şi la Medgidia, beneficiarii aceluiaşi proiect au confecţionat 200 de mărţişoare pe care le-au vândut în liceele „N. Titulescu" şi „N. Bălcescu" din localitate.

Micuţii din comuna Corbu au folosit materiale reciclabile pentru mărţişoarele lor, dar şi produse comestibile. Pe lângă florile nemuritoare, frunzele, scoicile şi mărgelele incorporate în delicatele suveniruri, ei au mai utilizat paie de suc, bucăţi din pet-uri şi fel de fel de paste făinoase, pictate în diverse culori! Aproximativ 200 de astfel de mărţişoare şugubeţe au fost expuse în faţa Primăriei Corbu şi la Centrul comunitar World Vision, în aşteptarea admiratorilor şi a cumpărătorilor care vor să sprijine activităţile viitoare ale copiilor.

Aceeiaşi muncă asiduă au depus-o şi copiii din Cobadin şi Cumpăna, care au lucrat de zor sub supravegherea lucrătorilor comunitari World Vision din cele două comune pentru a confecţiona 150 de mărţişoare şi felicitări. Parte din ele vor ajunge la mămicile copiilor, iar restul se vor duce în şcolile generale din aceste comune.

La Cernavodă, părinţii copiilor cu dizabilităţi care fac recuperare la Centrul de Intervenţie World Vision din localitate, s-au constituit cu sprijinul organizaţiei, în Asociaţia Părinţilor ai căror copii au dizabiltăţi şi au demarat cu ocazia zilei de 1 Martie, o mică afacere. Confecţionând coliere, brăţări şi cercei din mărgele, membrii asociaţiei încearcă să obţină banii necesari pentru a putea să acceseze fondurile europene.

Nu în ultimul rând, 25 de voluntarii World Vision, majoritatea elevi de liceu şi studenţi, au creat şi ei aproximativ 60 de felicitări şi mărţişoare, amintindu-şi cu plăcere anii copilăriei în care obişnuiau să confecţioneze la şcoală asemenea minunăţii, pentru 1 Martie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii