Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:28 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ACL face sesizare la BEJ Campanie electorală denigratoare la Constanţa, pe ultima sută de metri

ro

12 Nov, 2014 00:00 5007 Marime text
Cu doar câteva zile înainte de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale 2014, Constanţa se transformă într-un real câmp de război. Asta pentru că, atunci când nu te-ai mai fi aşteptat, în spaţiul public apar materiale electorale cu caracter denigrator şi cu mesaje extrem de dure.

Un astfel de exemplu este panoul care a „răsărit“ la intersecţia bulevardului 1 Mai cu strada Caraiman, panou care face referire la candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis. Mai exact, panoul îl redă pe Iohannis înconjurat de preşedintele Traian Băsescu, de fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, de Vasile Blaga, de Roberta Anastase şi de europarlamentarul Lászlo Tőkés. Mesajul inscripţionat pe panou este „Mafia PDL votează Iohannis. Dacă ei câştigă, România pierde“.
Reacţia ACL Constanţa nu întârzie să apară. Astfel, potrivit declaraţiilor liberalului Bogdan Bola, reprezentantul ACL în Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, ACL va face, în cursul acestei zile, o sesizare la BEJ.

De reacţionat, a reacţionat şi PSD Constanţa, prin intermediul unui comunicat de presă semnat de coordonatorul campaniei electorale a PSD Constanţa, senatorul Nicolae Moga. „Vă înştiinţăm că afişele denigratoare la adresa Alianţei Creştin Liberale amplasate astăzi, 11 noiembrie 2014 (n.r. ieri), pe panourile din municipiul şi judeţul Constanţa nu aparţin şi nu au fost distribuite de către Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC – Constanţa“, se menţionează în comunicat. Interesant, aşa cum reiese din luarea de poziţie a PSD Constanţa, nu este vorba despre un singur astfel de panou, ci de mai multe, amplasate nu doar în municipiul Constanţa, ci şi în alte localităţi din judeţ.
PSD Constanţa nu îşi asumă gestul. Pe de altă parte, singurii candidaţi rămaşi în cursa prezidenţială care se va disputa duminică sunt Klaus Iohannis şi Victor Ponta.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Elena 12 Nov, 2014 12:13 Denigrarea este singurul mijloc care i-a mai ramas aliantei PSD-UNPR-PC. In rest, apreciem noi electoratul ce au facut pentru noi, adica NIMIC. De vorbe mari suntem satui. Adsteptam fapte, deci incercam si alta varianta, mai logica si la obiect- Klaus Johannis.