Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:29 20 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvaţi Copiii România lansează, în parteneriat cu GSK, proiectul "Fiecare copil contează", pentru reducerea mortalităţii infantile în România

ro

16 Nov, 2010 18:44 2878 Marime text
poster_fiecare_copil_conteaza.jpg- Rata deceselor la copiii cu vârsta de până în 5 ani este de peste două ori mai mare în România, faţă de media Uniunii Europene

Organizaţia Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu compania farmaceutică GlaxoSmithKline (GSK) şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, derulează un amplu program de reducere a mortalităţii în rândul copiilor sub 5 ani. Prin proiectul Fiecare copil contează vor fi derulate acţiuni menite să combată cauzele prevenibile ale deceselor, printr-o componentă majoră de informare şi educare, atât în rândul viitoarelor mame, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi, şi printr-o componentă de intervenţie, care presupune asigurarea unei alimentaţii sănătoase (suplimente nutriţionale) femeilor gravide şi copiilor cu vârsta de până la 5 ani.

Mortalitatea infantilă este un capitol sumbru pentru România: suntem ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor la copiii cu vârsta de până în 5 ani, din Uniunea Europeană, cu o medie a mortalităţii infantile de peste două ori mai mare faţă de celelalte ţări. Astfel, în timp ce media mortalităţii infantile în Uniunea Europeană este de 4,59 la o mie de născuţi vii, în România decedează 10,1 copii la o mie de născuţi vii.

Rata naşterilor premature, un factor de risc major al mortalităţii infantile, se ridică în România la 9%, dublu faţă de alte state europene, ceea ce face ca ţara noastră să înregistreze cele mai multe decese infantile din Uniunea Europeană, potrivit datelor date publicităţii în 2010 de către Asociaţia Română de Neonatologie. Prematuritatea şi complicaţiile pe care aceasta le induce reduc drastic speranţa de viaţă a celor aproximativ 20.000 de copii care se nasc anual înainte de termen.

Vinovate pentru toate aceste decese sunt anomaliile congenitale şi afecţiunile apărute în perioada perinatală, în aproape jumătate din cazuri (48%), bolile aparatului respirator, cele infecţioase şi parazitare (30%), şi accidentele (10%). Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât toate aceste decese pot fi prevenite.

Grupul ţintă principal al acestui proiect îl reprezintă mamele cu copii cu vârsta sub 5 ani din mediul rural, femeile însărcinate, copiii sub 5 ani, însemnand aproximativ 1.000 de femei şi copiii acestora.

"Fiecare copil contează - acesta este mesajul pe care vrem să îl transmitem pentru că, mai presus de toate, este vorba despre dreptul copilului la viaţă. Îngrijirea sarcinii, consultul medical periodic, toate acestea pot face diferenţa în viaţa unui nou-născut. Speranţa de viaţă creşte dacă naşterea este supravegheată medical şi adusă la termen şi scade drastic atunci când copilul, neîngrijit corespunzător în perioada intra-uterină, se naşte înainte de termen", afirmă Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii.

"Implicarea GSK în reducerea mortalităţii infantile în România, alături de Salvati Copiii, este o continuare firească atât a angajamentului nostru global de a juca un rol esenţial în efortul de a salva vieţile a 3 milioane de mame şi a 7 milioane de copii până în 2015, cât şi a obiectivului nostru local de a creşte speranţa de viaţă a românilor. Toate aceste acţiuni rezultă din preocuparea noastră constanta de a aduce beneficii reale comunităţilor din România care au nevoie de noi", a declarat Ciprian Marcu, Public Health and Corporate Affairs Director GSK România.

Pe tot parcursul proiectului, pe lângă componentele de informare şi educare a mamelor şi asigurarea unei alimentaţii sănătoase, o componentă importantă va fi campania de advocacy la nivelul autorităţilor centrale. Se vor derula o serie de mese rotunde cu autorităţile centrale şi ONG-uri pentru găsirea de soluţii pentru scăderea mortalităţii infantile şi îmbunătăţirea sănătăţii nou născutului şi a copilului cu vârsta până în 5 ani. Campania de advocacy va discuta necesitatea găsirii de fonduri, îmbunătăţirea şi eficientizarea programelor naţionale existente.

Campania de combatere a mortalităţii infantile, Fiecare Copil Conteaza, este prevăzută să se desfăsoare la nivel naţional, pe patru coordonate majore:

o Creşterea nivelului de conştientizare în rândul femeilor însărcinate a importanţei controalelor medicale pre-natale şi post-natale precum şi a controalelor medicale periodice pentru nou-născut;

o Educarea femeilor însărcinate şi a mamelor cu privire la creşterea, îngrijirea şi necesităţile nou-născutului şi a copilului cu vârstă până în 5 ani;

o Informarea şi educarea principalilor actori sociali despre cum pot ei influenţa scăderea mortalităţii şi morbidităţii nou-născutului şi a copilului 0-5 ani;

o Dezvoltarea unor măsuri de intervenţie ale autorităţilor centrale şi locale pentru scăderea mortalităţii infantile.

Anul 2010 este un an pilot al proiectului şi va fi implementat în patru localităţi din judeţul Dâmboviţa (I.L.Caragiale, Gura Şuţii, Dragomireşti şi Moreni), patru localităţi din judeţul Vrancea (Mărăşeşti, Slobozia Bradului, Homocea şi Vidra), alte patru localitaţi din judeţul Caraş-Severin (Dognecea, Bocsa, Anina, Maciova) si patru localităţi din judeţul Brasov (Apata, Augustin, Budila, Măieruş). Toate aceste localităţi au zone sărace, un nivel scăzut de trai şi o numeroasă populaţie romă; în cele mai multe există mediatori sanitari şi asistenţi comunitari. În acelaşi timp, există interesul, acordul şi sprijinul Direcţiilor de Sănătate Publică de a implementa acest proiect.

Proiectul Fiecare Copil Contează face parte din campania globală Every One a Alianţei Salvaţi Copiii, desfăşurată începând din 2009 în peste 42 de ţări. La nivel mondial, un copil moare la fiecare trei secunde, ceea ce înseamnă că anual decedează circa 8,8 milioane de copii. La nivel global, prin intermediul acestui proiect vor fi salvate vieţile a 500.000 de copii în fiecare an.

Dintre cele opt Obiective ale Mileniului pe care toate statele le-au adoptat în anul 2000, cel privind sănătatea mamelor şi copiilor este crucial. Obiectivul numărul patru este acela de a reduce mortalitatea copiilor sub cinci ani la o treime din nivelul anilor 1990, în vreme ce Obiectivul numărul cinci vizează reducerea deceselor mamelor la naştere, la o pătrime din nivelul anilor 1990. Până acum, liderii mondiali nu au reuşit să ajungă la un angajament comun pentru a oferi suport politic efortului de a preveni decesele infantile şi de a trata afecţiunile celor mai vulnerabile categorii - mamele şi copiii. Prin urmare, milioane de nou-născuţi şi de mame încă mor anual, în urma unor afecţiuni ca pneumonia, diareea şi complicaţiile ale acestora.

---

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi:

Miralena Mamina, Coordonator Program Salvaţi Copiii România

Potrivit datelor Eurostat, numărul deceselor bebeluşilor cu vârste sub un an din România a fost de 10,1 la mia de nou-născuţi, cea mai mare din Uniunea Europeană. Prin contrast, Slovenia înregistrează o rată de 2,4 decese la mia de nou-născuţi. Datele Eurostat arată că acest indicator se ridica la 20,5 decese la mia de nou născuţi în 1998, deci s-a înjumătăţit în 12 ani. În Uniunea Europeană, media mortalităţii infantile este de 4,59 la o mie de născuţi vii. Interpretat global, graficul Eurostat indică un trend descendent al mortalităţii precoce: 26,9 la o mie de născuţi vii în anul 1990, 18,6 în 2000 şi 11,99 în 2009. Pe de altă parte însă, şi numărul de nou-născuţi a scăzut în 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în iunie s-au născut cu 151 mai puţini bebeluşi decât în aceeaşi lună a anului trecut, în mai au fost cu 2.173 mai puţini, iar în aprilie 2010, numărul născuţilor-vii a fost cu 1.226 mai mic decât în aprilie 2009 (Sursa: Institutul Naţional de Statistică).

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică în 2009, dintre cei 222.388 copii născuţi, 17.383 au avut sub 2,5 kilograme, iar 10.635 de copii au venit pe lume înainte de 36 de săptămâni. Cauzele directe care duc la naşterile înainte de termen sunt lipsa educaţiei medicale a mamei, absenţa consultului medical periodic din perioada sarcinei, aproape jumătate dintre femeile care nasc prematur nebeneficiind de consultaţii prenatale sistematice.

Campania Every One a Alianţei Salvaţi Copiii a fost lansată la nivel internaţional în 2009, cu o provocare către liderii lumii - un plan în şapte puncte pentru salvarea a milioane de vieţi de copii anual până în 2015, în raportul sever intitulat "Următoarea revoluţie". Versiunea integrală a raportului şi detalii suplimentare despre campanie sunt disponibile la adresa www.savethechildren.net/every_one.

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990 drepturile copilului în România, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Pentru informaţii despre programele Salvati Copiii România vizitaţi www.salvaticopiii.ro

GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult. Contribuţia GSK pentru reducerea mortalităţii infantile se manifestă la nivelul întregului portofoliu şi al modului de operare, de la cercetare şi dezvoltare (R&D) până la produse şi parteneriate în vederea livrării acestora.

Tabel 1: Rata mortalităţii infantile pe reguni şi judeţe, diferenţe anii 1990, 2008. Cifre la 1000 de copii născuţi vii în anul respective (Sursa: INS).

Ti-a placut articolul?

Comentarii