Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat privind Vizita reprezentanţilor Instituţiei de Sprijin pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Turcia la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din Bucureşti

ro

04 Dec, 2012 00:57 1106 Marime text

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) găzduieşte, în perioada 3 - 5 decembrie 2012, la sediul său din Bucureşti, vizita unei delegaţii din partea Instituţiei de Sprijin pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (ARDSI) din Turcia.

Vizita de studiu are ca temă „evaluarea constatărilor în urma re-efectuării controalelor pe teren/procedurilor de eşantionare" şi este organizată de TAIEX, unitatea din cadrul Direcţiei Generale pentru Extindere a Comisiei Europene responsabilă de asigurarea asistenţei tehnice şi schimb de informaţii pentru statele partenere şi statele candidate şi în curs de aderare la UE, în colaborare cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Astfel, ca urmare a experienţei dobândite în calitate de stat membru în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor europene şi naţionale pentru agricultură, APIA oferă expertiză agenţiei de plăţi din Turcia cu privire la controalele pe teren şi procedurile de eşantionare.

Discuţiile au un caracter tehnic şi vizează, printre altele, metodologiile şi procedurile de eşantionare, factorii de risc utilizaţi în eşantionare, fluxul de lucru în ceea ce priveşte activităţile de control pe teren la nivel local, procedurile privind evaluarea constatărilor în urma re-efectuării controalelor pe teren şi instrumentele pentru măsurarea ratelor de eroare aferente activităţilor de control pe teren la nivelul centrelor regionale şi posibile măsuri de reducere a ratelor de eroare la nivel local.

De asemenea, în data de 4 decembrie 2012 va fi organizată o vizită la centrul judeţean Dâmboviţa, unde experţii turci vor participa la un control pe teren efectuat de inspectorii APIA şi unde li se va exemplifica în mod practic fiecare etapă a procesului de control.

Instituţia de Sprijin pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Turcia a fost fondată în anul 2007 şi este agenţia de plăţi care gestionează în acest moment măsurile de dezvoltare rurală, derulate în cadrul a 3 scheme de susţinere.

De altfel, colaborarea dintre cele două instituţii a început în anul 2010, atunci când APIA a primit o delegaţie din partea ARDSI şi au avut loc discuţii pe diverse domenii de interes pentru partea turcă precum dezvoltarea sistemelor IT şi securitatea informaţiei, managementul resurselor umane, achiziţiile publice, precum şi arhivarea documentelor şi procedura de soluţionare a petiţiilor.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii