Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:14 14 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prioritatile Institutiei Prefectului din Judetul Constanta pentru 2009 07.01.2009

ro

07 Jan, 2009 20:39 1578 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ de la Administraţia Prezidenţială

Cooperarea internaţională şi afacerile europene - priorităţi ale Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa pentru anul 2009

Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa demarează în această perioadă, ca la fiecare început de an, planuri de acţiuni pentru anul 2009, planuri pe care fiecare departament al Instituţiei îl creează în acord cu obiectivele documentelor strategice.

În acest sens, derularea cu succes a proiectelor cu finanţare externă reprezintă una dintre priorităţile serviciului Afaceri Europene şi Cooperare Internaţională din cadrul Instituţiei. De asemenea, multiplicarea de informaţii europene, organizarea de manifestări externe cu caracter european, colaborarea cu factori de decizie la nivel local, naţional şi internaţional sunt direcţii de acţiune care vor urmări consolidarea spiritului de cetăţean european şi atragerea către judeţul Constanţa a fondurilor externe.

Şi promovarea imaginii judeţului Constanţa, evidenţierea oportunităţilor de afaceri şi investiţii din judeţ, realizarea de parteneriate între administratie, ONG-uri şi minorităţi naţionale reprezintă un punct pe ordinea de zi a Agendei 2009.

Menţinerea unei permanente legături între structurile reprezentative europene (reprezentanţa Comisiei Europene în România) şi structurile regionale şi locale vor sta la baza acţiunilor comune de multiplicare a informaţiilor europene în cadrul autorităţilor publice locale, a serviciilor publice deconcentrate şi a ONG-urilor.

Unul dintre proiectele derulate cu succes de către Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa şi care va fi finalizat în anul 2009 este „Improvement of the waste management by local authorities in Constanta county". Acest proiect a fost finanţat din fonduri belgiene şi a avut ca parteneri Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa şi primăriile Corbu, Cumpăna şi Lumina.

Multiplicarea informaţiilor europene va fi realizată şi in acest an prin organizarea a două Caravane de informare privind Fondurile Structurale, ceea ce va determina o mai bună cunoaştere a programelor Uniunii Europene, în mediul rural.

Pentru consolidarea spiritului de cetăţean european pe parcursul anului vor fi marcate evenimente reprezentative ale Uniunii Europene precum : Spring Day in Europe,  Ziua Europei;  Săptămâna Verde - Green Week.

De asemenea, vor fi organizate întâlniri cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai serviciilor publice deconcentrate pentru acordarea de consultanţă şi sprijin în obţinerea de finananţări europene.

Evidenţierea oportunităţilor de afaceri şi de investiţii din judet se va face în colaborare cu mediul de afaceri constănţean prin organizarea unor seminarii dedicate acestui subiect, cu participarea reprezentanţilor  ambasadelor şi consulatelor din România. Cooptarea ONG-urilor în acţiunile desfăşurate de Instituţie va genera o mai bună colaborare între administraţie şi societatea civilă.

,,Sper ca prin coordonarea eficientă a tuturor iniţiativelor şi programelor să crească numărul fondurilor externe atrase de judeţul Constanţa şi să fie realizată o imagine pozitivă a judetului nostru, la nivel naţional şi chiar internaţional, care să ducă la atragerea de noi investitori", a declarat Prefectul Judeţului Constanţa, domnul Dănuţ Culeţu.

BIROUL DE PRESA

tel. 0732/640000

cabinetprefect@prefecturaconstanta.ro*

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii