Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:45 03 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitație de peste 12,5 milioane lei pentru servicii de mentenanță în porturile Constanța, Midia, Mangalia și Tomis (DOCUMENTE)

ro

03 Nov, 2025 15:51 267 Marime text


Compania Naționala Administrația Porturilor Maritime SA Constanța va organiza și desfășura o licitație publică ce vizează furnizarea de servicii de întreținere, reparații și piese de schimb pentru sistemul de semnalizare maritimă.

Durata acordului cadru este de 48 luni.

Licitația va avea loc în data de 5 decembrie 2025, ora 15:00, în SEAP, iar ofertele sau cererile de participare se pot transmite până în ziua licitației.

Contractul, cu o valoare estimativă de 12.550.000 lei, va fi atribuit în baza celui mai bun raport calitate-preț.
„Sistemul de semnalizare aferent porturilor Constanţa, Midia, Mangalia şi portul turistic Tomis este compus din geamanduri maritime, cât şi stâlpi de semnalizare. La acest sistem de semnalizare sunt necesare efectuarea de lucrări de întreținere (reparații planificate) și lucrări de reparații accidentale, atunci când este cazul, astfel încât sistemul să fie menţinut în funcţiune, la parametrii proiectaţi, pentru a asigura navigaţia în condiţii de siguranţă a navelor ce tranzitează / acostează în danele porturilor maritime.

De asemenea, pentru efectuarea lucrărilor de întreținere / reparații, specificate mai sus, este necesară asigurarea unui stoc de piese de schimb”, se precizează în caietul de sarcini.

Potrivit documentului, sistemul de semnalizare maritimă aferent porturilor maritime românești are în componenţă următoarele elemente de semnalizare:
  • geamandură maritimă GBM 3000 - 2 bucăți;
  • geamandură maritimă cu flotor din polietilenă tip A8L - 49 bucăți;
  • geamandură maritimă din polietilenă tip GBP 1800 - 11 bucăți;
  • stâlp de semnalizare - 13 buc;
  • far de semnalizare intrare port - 3 bucăți
Persoanele din cadrul entității contractante ce pot influența conținutul documentației de atribuire și/sau desfășurarea procedurii de atribuire sunt:

Consiliul de Administrație - Mihai Teodorescu, Adrian-Daniel Gavruta, Cătălin Diaconu, Elena Vlad, Dan Alexandru Catana, Constantin Chirilă, Mihnea-Claudiu Drumea;
Conducere executivă: Mihai Teodorescu - Director General, Dumitru Nancu - Director Financiar, Costin Valeriu Avătavului – Director General Adjunct, Cristian Mihai Toma – Șef Departament Investiții, Gabriela Andreea Vasilescu Naiden - Șef Serviciu Juridic (cu atribuții delegate), Doru Mihai – Șef Serviciu Exploatare Portuară, Hermina Bectemir – Șef Serviciu Achiziții Publice și Gestiune;

Alți semnatari: Adrian Stănciuc – Serviciul Bugete și Control Financiar Preventiv, Dan Tivgă – Responsabil urmărire contract din cadrul Serviciului Exploatare Portuară, Aurelian Liță - Responsabil cu aplicarea procedurii de achiziție din cadrul Serviciului Achiziții Publice și Gestiune.
 
 PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Zeci de echipamente de copiere din patrimoniul CN APM SA Constanța vor fi reparate de o firmă constănțeană (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii