Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:33 19 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Culturii Naționale, organizată la Centrul Cultural „Teodor T. Burada”. Când va avea loc

ro

11 Jan, 2018 14:05 992 Marime text

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează luni, 15 ianuarie 2018, începând cu ora 10,30, un eveniment aniversar dedicat Zilei Culturii Naționale. În cadrul manifestării, care va avea loc la sediul centrului din Bd. I.C. Brătianu nr. 68 (zona Școala nr. 8), se vor proiecta imagini din filme documentare de scurt metraj despre viața marelui poet Mihai Eminescu și fotografii cu clădiri istorice importante din Constanța.

De asemenea, va avea loc o lecție deschisă de actorie în cadrul căreia se vor recita versuri din lirica românească, iar cursanți ai Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vor interpreta melodii - creații ale unor importanți compozitori români.

La eveniment vor participa elevi ai Școlii nr. 8 din Constanța, copii instituționalizați din cadrul centrelor din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, membri ai Trupei „ARCA” și cursanți ai claselor de canto din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Evenimentul dedicat Zilei Culturii Naționale organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” se va relua marți, 16 ianuarie 2018, la Școala Gimnazială nr. 1 din Lumina.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii