Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:16 19 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucia di Lammermoor, la Oleg Danovski

ro

20 Mar, 2013 18:36 890 Marime text
Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski anunţă pentru sâmbătă, 23 martie, ora 19.00, punerea în scenă a spectacolului Lucia di Lammermoor.
Reprezentaţia închide seria de 3 evenimente gratuite oferite de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa pentru a încuraja publicul în petrecerea timpului liber prin participarea la evenimente culturale.
Dirijor: Yuta Takahashi - Japonia
 
Lucia di Lammermoor este o operă în 3 acte de Gaetano Donizetti, după un libret de Salvatore Cammarano, bazat pe romanul lui Walter Scott „The Bride of Lammermoor”. Capodoperă a romantismului italian, una dintre ultimele mari creații preverdiene, în care belcanto-ul este investit cu valențe expresiv - dramatice, ea este cea mai celebră tragedie donizettiană.
Premiera operei a avut loc la 26 septembrie 1835 la Napoli, Teatro San Carlo. Ea s-a soldat cu un succes imens și datorită cântăreților Fanny Tacchinadri-Persiani (Lucia) și Gilbert Duprez (Edgardo). Triumful s-a repetat la Viena (1837), Paris (1837), Londra (1838), Amsterdam (1839), New Orleans (1841), New York (1843).
Durata operei: cca 2 1/2 ore.
 
Concert Simfonic
 
De asemenea, vineri, 22 martie, de la ora 19.00, teatrul anunţă Concertul Simfonic dirijat tot de Yuta Takahashi din Japonia. Va interpreta Akira Yamagata din Japonia.
Programul serii cuprinde Concertul numărul 2 pentru pian şi orchestră în do major, op. 18 de S. Rahmaninov şi Simfonia numărul 4 în mi minor, opera 98 de J. Brahms.

Ti-a placut articolul?

Comentarii