Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:55 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Elenei Roman, director economic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

ro

18 Feb, 2024 17:00 1275 Marime text
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Elenei Roman, director economic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Elenei Roman, director economic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.
 
În declarația de avere din anul 2023, Elena Roman a menționat trei terenuri, din care două sunt intravilane și altul e agricol. Primul teren intravilan este pe numele ei, a fost cumpărat în 2020 și are o suprafață de 5.700 mp. Al doilea teren intravilan a fost dobândit în anul 2021, iar ca titular apare Maricel Roman. Suprafața acestuia este de 1.866 mp. Tot în 2021 a fost cumpărat terenul agricol, trecut pe numele lui Maricel Roman. Acesta are o suprafață de 4.329 mp.
 
Pe numele ei sunt trecute un apartament și o casă de locuit. Apartamentul l-a cumpărat în 2003 și are o suprafață de 54 mp, iar casa de locuit are o suprafață de 65 mp și a fost cumpărat în 2020.
 
Pe numele Elenei Roman figurează și un Volkswagen Tiguan, fabricat în 2011.
 
Ea a deschis la Garanti Bank două depozite bancare, plus un cont curent. Cel din urmă datează din 2008 și are o valoare de 1.450 de lei. Peste un an a deschis depozitul a cărui valoare este de 26.300 de euro. Celălalt depozit bancar a fost deschis în 2019 și soldul la zi este de 44.214 lei.
 
Venitul salarial pe care l-a declarat este de 62.766 de lei.
 
În declarația de interese din 2023, Elena Roman a trecut calitatea de membru în Sindicatul Ambulanțier.
 
Declarații anterioare
 
În declarația de avere din 2022, Elena Roman a menționat două depozite bancare la Garanti Bank ce nu se regăsesc și în declarația din 2023. Unul a fost deschis în 2015 și avea soldul de 3.528 de euro, iar al doilea figura din 2018 și avea valoarea de 2.000 de euro.
 
Ea a menționat un venit salarial de 56.905 lei.
 
Declarația de interese din 2022 este aceeași cu declarația din 2023.
 
În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale Elenei Roman.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii