Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:11 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Ce bunuri a declarat Alin Cezar Vintilă, director executiv în Primăria Constanța? (DOCUMENT)

ro

19 Oct, 2023 17:00 1624 Marime text
Alin Vintilă
  • Conform ultimei declarații de avere, depusă în februarie 2023, Alin Vintilă deține un teren intravilan de 16 mp în Constanța
  • Pe 1 martie 2022 a vândut un teren intravilan către două persoane fizice, Lucian Constantin și Raluca Stan, pentru suma de 13.140 euro, dar și un alt teren intravilan, în data de 4 mai 2022, către Negoiță Mărioara Antoneta, pentru suma de 10.000 de euro.
  • Conform declarației de interese, este membru în fundația Pontica Constanța, asociat în Aquaventura SRL și asociat în Atelier Television SRL
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Alin Cezar Vintilă, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Constanța.
 
Conform ultimei declarații de avere, depusă în februarie 2023, Alin Vintilă deține un teren intravilan de 16 mp în Constanța, cumpărat alături de Mihaela Vintilă în anul 2003. În 2008 a achiziionat, alături de Mihaela Vintilă, Dorina Vintilă și Marin Vintilă, un teren de 201,51 mp la Năvodari. De asemenea, din 2003, este proprietarul unui apartament de 94,04 mp la Constanța și deține și ¼, cotă parte, dintr-o casă de locuit la Năvodari, cu o suprafață totală de 146 mp.
 
Pe 1 martie 2022 a vândut un teren intravilan către două persoane fizice, Lucian Constantin și Raluca Stan, pentru suma de 13.140 euro, dar și un alt teren intravilan, în data de 4 mai 2022, către Negoiță Mărioara Antoneta, pentru suma de 10.000 de euro.
 
În legătură cu conturile sau fonduriile de investiții deținute amintim următoarele: fonduri de investiții deschise la BT Management SAI, în 2021 – în valoare de 11.729 euro, 7.292,54 euro, 5.670,51 lei, 484,01 lei; la Allianz Țiriac Asigurări în 2008 – 81.010,26 lei, în 2021 – 8.836,84 lei, 8.768,32 lei, 1.867,13 euro. La BCR deține un cont deschis în 2006, cu un sold de 20,74 lei. La Banca Transilvania un cont deschis în 2021, cu un sold de 208,49 lei, un alte fonduri de investiții la BT Asset Management SAI, deschise în 2022 – cu un sold de 3.826,25 euro, de 2.914,03 euro. Mai are un cont la BCR; deschis în 2023, cu o valoare de 19.889,77 lei, și unul deschis în același an la Banca Transilvania, cu un sold de 22.481 lei.
 
Ca plasamente, investiții, amintim acțiunile de la SN Nuclearelectrica SA – 313 acțiuni în valoare de 13.615,5 lei, la SNGN Romgaz SA – 202 acțiuni în valoare de 8.080 lei, SC Electrica SA – 1.074 acțiuni în valoare de 9.784,14 lei, la SC Fondul Proprietatea SA – 3.068 acțiuni în valoare de 6.473,48 lei, la OMV Petrom SA – 18.317 acțiuni în valoare de 8.651,35 lei.
 
Alin Cezar Vintilă a declarat venituri de la Primăria Constanța – 88.697 lei, cât și de la Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța – 24.000 lei. Soția, Mihaela Vintilă, a încasat 88.718 lei de la Ceronav. Alin Cezar Vintilă a mai încasat 28.500 lei dividend de la Atelier Television SRL, cât și 958 lei de la BT Capital Partners SA (dividende). Pentru cei doi copii, soții Vintilă au încasat 2.916 lei alocație, de fiecare, cât și 1.532 lei bursă, de fiecare.
 
Conform declarației de interese, este membru în fundația Pontica Constanța, asociat în Aquaventura SRL și asociat în Atelier Television SRL. Este membru în consiliul director al Asociației de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța. Totodată, a trecut și calitatea de membru în cadrul Sindicatului Liber al Salariaților din Administrația Publică.
 
Aquaventura SRL
 
Firma este fondată în anul 2020, dar nu sunt date financiare raportate. Sediul social este pe strada M9, număr 23, din Mamaia-Sat, județul Constanța. Asociat unic și administrator este Alin Cezar Vintilă.
 
Atelier Television SRL
 
Firma a fost înființată în anul 2019, iar pe anul 2022 nu a raportat salariați, dar a avut o cifră de afaceri de 79.088 lei și un profit de 57.124 lei. Sediul social este într-un apartament pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 82. Asociați în firmă sunt Vintilă Alin Cezar și Lucian Păun, ambii cu o cotă parte de 50% din capitalul social. Cei doi au și calitatea de administrator. Lucian Pascu mai apare în firma Atelier Media SRL.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale lui Vintilă Alin Cezar.


Citește și: 

Ionuț Andrei Mercas, șef la Biroul Ordine Publică Nord în cadrul Primăriei Municipiului Constanța deține un apartament și două autoturisme (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii