Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:02 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații avere Rodica Cârlan, consilier în ARBDD Tulcea, o casă și un apartament (documente)

ro

16 Oct, 2021 00:00 1470 Marime text
 
  • Conform propriilor consemnări Rodica Cârlan nu are interese.
 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Rodicăi Cârlan, având funcţia de consilier la Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) Tulcea.
 
Conform ultimei declarații de avere, document completat la data de 17 mai 2021, Rodica Cârlan deține câte o jumătate dintr-o casă situată în Tulcea, în suprafață de 240 mp, și o jumătate dintr-un apartament, situat în Constanța, în suprafață de 55 mp.
 
În anul 2020, potrivit celor consemnate în declarația de avere, Rodica Cârlan a vândut un teren în Chilia Veche (în suprafață de 2000 de mp) pentru 14.500 de euro.
 
Cât privește venitul salarial anual, Rodica Cârlan a declarat 40084 lei, în timp ce soțul ei a primit 21.000 de lei, la care se adaugă o pensie de 48.000 de lei.
 
Conform propriilor consemnări Rodica Cârlan nu are interese.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale Rodicăi Cârlan, având funcţia de consilier la Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) Tulcea.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Declaraţii de avere
Bogdan Joachim Bulete, consilier superior în ARBDD Tulcea, trei terenuri, o casă și un credit (documente)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii