Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averile angajaților AJOFM Constanța Ce consilier superior deţine un Audi fabricat în 2000 (documente)

ro

28 Mar, 2017 19:35 2909 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În mai multe ediţii, vom prezenta declaraţiile de avere şi de interese ale angajaţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa. Continuăm astăzi cu cele ale consilierului superior Sofia Tomiţă.


Din declaraţia de avere completată în luna mai 2016, aflăm că Sofia Tomiţă nu deţine terenuri, însă are două apartamente în Constanţa şi o casă în Corbu, toate trei dobândite prin cumpărare. De asemenea, are un autoturism marca Audi, fabricat în anul 2000.

În declaraţia de avere la care facem referire nu apar bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
 
La rubrica „Datorii” figurează un credit, în valoare de 20.000 lei, contractat în 2016 şi scadent în 2018. În ceea ce priveşte veniturile realizate în anul fiscal 2015, a câştigat 44.934 lei. Potrivit declaraţiei de interese, aceasta nu deţine acţiuni la nicio societate comercială.
 
În declaraţia de avere completată de Sofia Tomiţă în luna mai 2015, apar cele două apartamente din Constanţa, casa din Corbu, precum şi autoturismul Audi. De asemenea, în anul fiscal 2014, a încasat de la AJOFM Constanţa suma de 52.587 lei.

În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii