Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:04 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea și interesele lui Ilyus Edward Nedelcu, consilier județean USR în Consiliul Județean Constanța (DOCUMENTE)

ro

21 Jul, 2023 18:00 1430 Marime text
  • Conform ultimei declarații de avere, din iunie 2023, Ilyus Edward Nedelcu deține un teren intravilan la Constanța, cumpărat, alături de soție, în anul 2016, cu o suprafață totală de 992 mp
  • Pe terenul respectiv, a fost edificat un bloc
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Ilyus Edward Nedelcu, consilier județean USR în cadrul Consiliului Județean Constanța.
 
Conform ultimei declarații de avere, din iunie 2023, Ilyus Edward Nedelcu deține un teren intravilan la Constanța, cumpărat, alături de soție, în anul 2016, cu o suprafață totală de 992 mp. De asemenea, mai are un teren agricol, tot alături de soție, la Corbu, județul Constanța, în suprafață de 6.800 mp, fiind achiziționat în anul 2017.
 
În 1995, soții Nedelcu au cumpărat un apartament de 103 mp, la Constanța. În anul 2017, aceștia au mai cumpărat un imobil, tot la Constanța, în suprafață de 18 mp, fiind încadrat la „Alte categorii de bunuri imobile”. În anul 2022, cei doi au mai cumpărat un apartament de 55,50 mp, la Constanța.
 
Totodată, ei mai au deschise mai multe conturi la Raiffeisen Bnk, deschise în 2020 – 2.941,77 euro, 2013 – 9.802,19 euro, și în 2012 – 366,88 lei. Ilyus Edward Nedelcu deține 75% cotă de participare în firma SC Hard Chic SRL, cu o valoare totală la zi de 33.900 lei.
 
Ca venituri, Ilyus Edward Nedelcu a încasat 20.614 lei în calitate de administrator la Hard Chic SRL din Constanța, cât și 35.040 lei în calitate de consilier județean la CJ Constanța. Adina Lucia Nedelcu, soția consilierului, a obținut suma de 20.597 lei, în calitate de șef magazine la Hard Chic SRL.
 
Conform declarației de interese, este asociat și administrator la Hard Chic SRL, cât și membru CA în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Albatros – Constanța.
 
Ca funcție politică, este menționată calitatea de vicepreședinte a USR Filiala Județeană Constanța.
 
Precizăm că în declarația de avere din 2022, soții Nedelcu au încasat și dividend de la Hard Chic SRL, în valoare de 44.787 lei - Ilyus Edward Nedelcu și 44.787 lei – Nedelcu Adina Lucia. În declarația depusă anul acesta nu apar dividende.
 
Blocul de pe bulevardul 1 Mai
 
Societatea Dakonis Imobiliar SRL a ridicat blocul de opt etaje, care este poziționat pe bulevardul 1 Mai, în imediata vecinătate a Stadionului Portul. Terenul pe care s-a construit aparține soților Nedelcu Ilyus-Edward și Nedelcu Adina Lucia. Terenul situat în bd. 1 Mai nr. 44 are o suprafaţă de 992 mp (potrivit actelor de proprietate şi măsurătorilor cadastrale), identificat cu nr. cadastral 246075, înscris în cartea funciară a UAT Constanţa, este proprietatea lui Ilyus-Edward Nedelcu şi a Adinei-Lucia Nedelcu conform actului de alipire autentificat  sub nr. 2588/27.10.2016 la Biroul individual notarial Bratu Daniel Dumitru. Terenul identificat cu nr. cadastral 246175 face obiectul contractului de asociere în participaţiune autentificat sub nr. 1563/10.07.2017 la Biroul individual notarial Bratu Daniel Dumitru. Dakonis Imobiliar SRL este controlată de Cociu și Nicoleta Pașata.
 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Dakonis Imobiliare SRL a obținut autorizația de construire pentru blocul de pe bulevardul 1 Mai, pe terenul unui consilier județean
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii