Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:28 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu în Biserica Ortodoxă Română. A trecut la Domnul de Florii. Va fi înmormântat mâine

ro

02 Apr, 2018 16:45 1553 Marime text
A adormit în Domnul „pictorul Sihăstriei”, aşa cum îl ştia obştea mănăstirii pe arhimandritul Bartolomeu Florea. Cel care a pictat cele două biserici ale aşezământului monahal a trecut la cele veşnice în Duminica Floriilor, la 85 ani. Înmormântarea va avea loc mâine, fiind înhumat în cimitirul mănăstirii în care a vieţuit în ultimii ani 53 ani, informează Basilica.ro. 
 
Pictura cere să duci viaţă de sfinţenie, nu murdară, nu cu păcate. Chipul lui Dum­ne­zeu, al Maicii Domnului, chipurile sfinţilor cer mai mult decât talent şi culoare, spunea părintele care şi-a închinat viaţa lui Hristos şi picturii bisericeşti.
 
Ucenic al Arhimandritului Sofian Boghiu, părintele Bartolomeu Florea a pictat mai multe biserici în ţară şi în străinătate. Alături de părintele Sofian a împodobit cu pictură catedrala Sfântul Gheorghe din Hama, biserică distrusă de bombardamente.
 
Bucovinean de obârşie, născut în comuna Stupicani a intrat în viaţa monahală la schitul Brădiceşti, fost metoc al Episcopiei Huşilor unde a fost călugărit în anul 1956.
 

„A fost hirotonit ierodiacon de episcopul Romanului şi Huşilor, Episcopul Teofil Herineanu. În timpul Mitropolitului Iustin Moisescu a venit la Mănăstirea Sihăstria unde a rămas până în cea din urmă zi a vieţii sale”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica PS Timotei Prahoveanul.

 
Părintele Cleopa călătorind către Sfântul Munte într-o mică corabie alături de protosinghelul Victorin Oanele şi ierodiaconii Vartolomeu Florea şi Ioanichie Bălan
A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Neamţ în perioada 1974-1979 şi a beneficiat de burse la Institutul pentru Bisericile Răsăritului de la Reghensburg – Germania.
 

„A fost hirotonit ieromonah de Patriarhul Teoctist în data 21 septembrie 1986 la catedrala Mitropolitană din Iaşi. În aceeaşi zi a primit şi hirotesia în protosinghel. În vremea slujirii ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, actualul Patriarh al României i-a acordat rangul de arhimandrit”, a spus PS Timotei.

Sursa foto si text: Basilica.ro. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii