Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știați că... Este Ziua Intendenţei Militare ?

ro

01 Feb, 2021 00:00 1933 Marime text
 
 
  • La 1 februarie 1861 s-a emis Înaltul Ordin de Zi nr. 29, care a consfinţit înfiinţarea intendenţei armatei.
  • Până la înfiinţarea armatei române, prin unirea celor două principate române, comandanţii erau obligaţi să se ocupe personal de problemele administrativ-gospodăreşti ale unităţilor şi subunităţilor lor.
 
Conform prevederilor regulamentului R.G. - 4, Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare, au fost stabilite zilele categoriilor de forţe ale armatei, ale genurilor de armă şi specialităţilor militare.
 
Printre acestea, se numără și data de 1 februarie, când este celebrată Ziua Intendenţei Militare.
 
La 1 februarie 1861 s-a emis Înaltul Ordin de Zi nr. 29, care a consfinţit înfiinţarea intendenţei armatei. Prin acesta s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al armatei, subordonat Ministerului de Război.
 
Intendenţa este specialitatea militară considerată a fi indispensabilă în ceea ce priveşte aprovizioanarea militarilor cu hrană, uniforme şi tot ceea ce înseamnă logistică, mai ales în perioade de război.
 
În fiecare an, la 1 februarie, toţi reprezentanţii structurilor de specialitate din cadrul Sistemului naţional de ordine publică şi siguranţă naţională sarbatoresc Ziua Intendenţei. Acest lucru a fost consfiinţit în “Înaltul Ordin de zi nr. 29 din 1 februarie 1861“ semnat de A. I. Cuza, care reprezintă actul de naştere al Armei Intendenţă (Logistică).
 
Aceste structuri sunt deosebit de importante deoarece asigură elaborarea programelor multianuale de înzestrare a unităţilor cu echipamente şi tehnică specifică în vederea îndeplinirii misiunilor.
 
În prezent, logistica este un concept indispensabil în toate sferele de activitate, înglobând mai multe domenii, precum proiectarea, testarea, achiziţionarea, întreţinerea şi repararea materialelor şi echipamentelor, transportul personalului şi echipamentelor, achiziţia, construcţia şi întreţinerea instalaţiilor şi a infrastructurii, alimentarea cu carburant, alimente şi muniţii sau achiziţionarea/prestarea de servicii.
 
Primul document care aminteşte de apariţia logisticii militare este Ordinul de Zi nr. 24 din 27 aprilie 1857 prin care se înfiinţa la nivelul armtei o sectie de intendenţă militară.
 
Până la înfiinţarea armatei române, prin unirea celor două principate române, comandanţii erau obligaţi să se ocupe personal de problemele administrativ-gospodăreşti ale unităţilor şi subunităţilor lor.
 
În aceste condiţii a apărut Decretul nr. 417 din 30 august 1860 prin care se unesc cele două administraţii într-una singură, sub ordinele Ministerului de Război de la Bucureşti. Un an mai târziu, A. I. Cuza semnează “Inaltul Ordin de zi nr. 29 din februarie 1861“, care reprezintă actul de naştere al logisticii armatei române, care putea să acopere nevoile de servicii ale personalului, informează Ministerul Afacerilor Interne.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii