Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:04 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uleiul de muşeţel – recomandat în tratarea mai multor afecţiuni

ro

25 Jul, 2014 15:08 872 Marime text
Muşeţelul este cunoscut pentru efectele sale calmante, antispastice, cicatrizante, antialergice, antibacteriene, detoxifiante, anticancerigene, dar şi regeneratoare. Uleiul de muşeţel, recomandat în mai multe afectiuni, se prepară din 500 ml de ulei de măsline şi zece linguri de flori de muşeţel uscate. Acest amestec se lasă la soare la macerat timp de 14 zile, apoi se strecoară şi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare, într-un loc întunecat.
 
Pentru vindecarea eczemelor se masează zilnic locul afectat cu ulei, până la vindecarea completă. În cazul arsurilor, se spală pielea cu o soluţie preparată din 40 de grame de bicarbonat de sodiu şi doi litri de apă şi se lasă să se usuce natural. Ulterior, se aplică uleiul de muşeţel prin mişcări circulare şi blânde.
Durerile de dinti şi cele gingivale, abcesele dentare, dar şi aftele pot fi tratate prin masarea gingiilor cu ulei de muşeţel. De asemenea, acest ulei este recomandat în tratarea leziunilor cutanate, a ulceraţiilor şi a pielii uscate. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii