Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:30 29 06 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mureș O echipă de medici români a extirpat o tumoră gigantică de 12 kilograme

ro

18 May, 2022 19:39 881 Marime text
Sală de operație, foto cu rol ilustrativ: Pixabay
  • O echipă de medici chirurgi din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a reuşit extirparea unei tumori gigantice, care avea un diametru de 35 de centimetri şi aproximativ 12 kilograme, de la un pacient în vârstă de 42 de ani.

Potrivit unui comunicat de presă al SCJU Târgu Mureş, intervenţia de excizie a formaţiunii tumorale gigante retroperitoneale, care îngloba rinichiul stâng, hilul renal, muşchiul psoas stâng, diafragmul stâng, a fost coordonată de doctorul Daniel Popa, medic primar chirurgie generală.

"Intervenţia, care a fost extrem de dificilă din cauza volumului mare al tumorii, care avea un diametru de 35 de cm şi aproximativ 12 kg, dar şi datorită relaţiei strânse cu elemente vasculare importante, a durat aproximativ 2 ore, s-a desfăşurat în Blocul operator Chirurgie I şi a constat în excizia în întregime a formaţiunii tumorale, fără a lăsa ţesut tumoral restant. Evoluţia postoperatorie a pacientului este una favorabilă, urmând ca acesta să fie externat în următoarea perioadă", se arată în comunicat.

Echipa care a realizat intervenţia este formată din dr. Daniel Popa, medic primar chirurgie generală, dr. Cosmin Nicolescu, medic primar chirurgie generală, dr. Horvath Zsuzsanna, medic specialist ATI, şi dr. Dumitru Godja, medic rezident chirurgie generală. 

Sursa AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii