Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:50 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNAS asigură tratamentul pentru toţi pacienţii cu amiotrofie spinală eligibili, inclusiv la Constanţa

ro

28 Dec, 2019 00:00 1363 Marime text

În urma rectificării bugetare din noiembrie 2019, CNAS a primit fondurile necesare pentru includerea în tratament a pacienţilor cu amiotrofie musculară spinală (AMS) înscrişi de medicii specialişti pe listele de aşteptare. Mai exact, este vorba despre 86 de pacienţi, dintre care 38 copii şi 48 de adulţi, care au nevoie de tratament cu Nusinersen, conform evaluărilor medicilor specialişti. De asemenea, fondurile suplimentare asigură şi continuitatea tratamentului iniţiat până în prezent la 66 de copii cu AMS.

Centrele nominalizate prin Ordinul preşedintelui CNAS care vor derula tratamentul AMS din cadrul programului naţional de boli rare sunt:
a) Centrul naţional medical clinic de recuperare neuropsihomotorie pentru copii "Dr. Nicolae Robănescu" Bucureşti;
b) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii Cluj;
c) Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" Bucureşti;
d) Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu" Bucureşti;
e) Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara;
f) Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu;
g) Institutul Clinic Fundeni;
h) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa;
i) Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti;
j) Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara;
k) Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca;
l) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.


Lista centrelor în care se acordă acest tip de tratament poate fi suplimentată în funcţie de solicitările unităţilor sanitare care îndeplinesc criteriile de includere din chestionarele de evaluare prevăzute în actele normative în vigoare.


Tratamentul se administrează prin puncţie lombară (intratecală) efectuată de medici cu pregătire specială (anestezişti, neurologi).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii