Lumea poeziilor Vasile Alecsandri - Soarele, vântul şi gerul

Trei călători fantastici cutreieră pământul:
Soarele splendid, gerul îngrozitor şi vântul.

Unul dă viaţă, altul dă moarte, aparând,
Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.

Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară,
Ca soarele de vie, ca vântul de uşoară.

Şi-i zic: "Copilă dragă, alege din noi trei,
De vrei să fii mireasă, pe care tu îl vrei! "

Românca le răspunde cu o veselă zâmbire:
"Sunt sprintenă ca vântul, pe dânsu-l vreau de mire! "

"Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins?
Am să mă răzbun la vară cu focul meu nestins. "

"Cum? zice gerul aspru, m-ai depărtat pe mine?
Am să îngheţ la iarnă şi inima din tine. "

"Nu-mi pasă, mândre soare, de focu-ţi arzător
Cât mi-a suflă în faţă un vânt răcoritor.

Nici de-al tău frig nu-mi pasă, o gerule de gheaţă,
Cât vântu-n mezul iernii nu mï-a suflă în faţă. "

Despre Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri, personalitate marcantă a României, s-a născut la Bacău. În 1834, pleacă la Paris, unde se dedică literaturii, după încercări nereuşite în domeniile medicină, drept şi inginerie.

Alecsandri a debutat ca scriitor în anul 1840, cu nuvela „Bucheţi”, publicată în „Dacia Literară”. Poeziile sale au fost structurate în câteva cicluri, sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice şi al epocii în care au fost scrise.

Opera lui Alecsandri este impresionantă. Pe lângă poezii, autorul a mai scris nuvele („Balta Albă“, „Borsec“, „O plimbare în munţi“), jurnale de călătorie, drame istorice („Cetatea Neamţului“, „Fântâna Blanduziei“), biografii, comedii („Rusalii“, „Chiriţa în provincie“), poeme istorice, teatru, dar şi pasteluri.

Între anii 1885-1890, a fost ministru al României la Paris, post pe care îl deţine până la moartea sa. Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă pe 22 august 1890, la Mirceşti, şi a fost înmormântat în grădina casei dăruite, în anul 1914, Academiei Române, de către soţia poetului.